Antena 3 CNN Externe Ţăranii transilvăneni, parodiaţi pe internet, după campania Burger King (VIDEO)

Ţăranii transilvăneni, parodiaţi pe internet, după campania Burger King (VIDEO)

Ţăranii transilvăneni, parodiaţi pe internet, după campania Burger King (VIDEO)
Sursa foto: Tarani romani
15 Ian 2009   •   16:42

După ce, în luna decembrie, lanţul de restaurante fast-food Burger King a lansat o controversată campanie publicitară în care ţăranii români din Transilvania sunt personajele principale, acum au apărut o serie de parodii, ca urmare a spotului.
Campania Burger King a stârnit aprinse controverse în Statele Unite. Denumită "Whopper Virgins", aceasta a avut ca scop convingerea consumatorilor că sandvişurile Whopper sunt mai bune decât cele din meniul rivalului McDonald's. Spoturile folosesc imaginea ţăranilor transilvăneni şi a locuitorilor Thailandei şi Groenlandei, pentru a defini populaţiile indigene care nu cunosc gustul de burger. Fără să cunoască prea bine popoarele despre care vorbesc, internauţii americani consideră că Burger King nu ar trebui să "îşi bată joc de populaţiile sărace".

Totuşi, documentarul, în care o echipă de antropologi ajunge într-un sat din apropierea Sighişoarei pentru a surprinde reacţiile ţăranilor la degustarea primului lor burger, s-a bucurat de un enorm succes pe internet. De aici şi până la apariţia parodiilor a mai fost doar un pas.
Astfel, în cadrul show-ului Saturday Night Live a fost prezentat o astfel de interpretare a originalului. Într-o limbă română care nu există, un protagonist al parodiei spune că vrea să ia hamburgerii acasă pentru a-şi hrăni consătenii, iar o femeie afirmă că nu poate să participe la studiu pentru că nu mai este virgină.
Parodia Saturday Night Live

Şi site-ul CrazyTalkTV a filmat un asemenea clip-parodie, în care foloseşte ca personaje băieţii de cartier din patru oraşe americane, ce degustă pentru prima oară o salată Burger King.
Parodia CrazyTalkTV

Revenind la campania iniţială, Burger King a fost acuzat de internauţi de exploatarea regiunilor subdezvoltate în cadrul strategiilor de marketing. "Nu cred că populaţii indigene ar trebui folosite pentru a anima un public plictisit, care vrea să se amuze cu orice preţ", scrie un comentator pe Gothamist.com. "Ar fi mai bine ca aceşti oameni care suferă de foame să fie ajutaţi în sensul adevărat, nu să li se furnizeze atacuri de cord în cutii comestibile", menţionează un blogger pe Walletpop.com.

Clipul original al campaniei Burger King - "Whopper Virgins"

Antena3.ro

×
Parteneri
Guvernul a decis: Toate pensiile vor fi livrate înainte de Paşte!
x close