Incidente la vot. 300 de oameni suspectaţi de fraudă electorală în Olt
Scrutinul de duminică nu este lipsit de incidente. După ce mai multe secţii de votare s-au deschis cu întârziere din cauza unor nereguli legate de ştampilele de vot, Poliţia anchetează deja mai multe persoane suspectate de fraudă electorală.
Aproximativ 300 de persoane sunt anchetate, după ce au venit, în număr foarte mare, cu maşinile personale, să voteze la o secţie specială din comuna Strejeşti.
La Gara de Nord au fost reţinute trei microbuze, de filtre, fiind suspectate de turism electoral.
Dacă aveţi informaţii despre incidente petrecute la secţiile de votare, sau aţi sesizat nereguli, puteţi încărca imagini pe site-ul VideoNews sau le puteţi trimite pe adresa fraudaelectorala@antena3.ro.
Purtătorul de cuvânt al Poliţiei Capitalei, Cristian Ciocan, a declarat că duminicăau fost semnalate 22 de incidente privind alegerile în mediul rural şi 35 în mediul urban. Majoritatea sesizărilor au fost făcute prin intermediul serviciului 112.
Judeţele în care au fost semnalate nereguli la vot sunt Bucureşti, Călăraşi, Olt, Argeş şi Dâmboviţa, potrivit lui Ciocan. "Sesizările vor fi verificate şi, în momentul în care va exista o concluzie, va fi prezentată publicului" a declarat purtătorul de cuvânt al Poliţiei Capitalei.
Antena3.ro
- ACCIDENT TERIBIL 220KM/ORA
- Motocicliştii sunt în doliu după ce doi tiner...
- Bunul samaritean!
- Tineri inconştienţi. Au mers cu 170 km/h în u...
- Imagini şocante! Un pasager împuşcă un tânăr ...
- Mihaela Rădulescu în ţinută latino
- Bolnavă după sms-uri. Nu-şi mai simte mâinile...
- David Beckham in pat cu un barbat
- Bete pe peron la metrou
- Mircea Badea: Cetăţeni, aţi păţit-o!
Topul Ştirilor din categoria Romania
- Taberele şcolare sunt pe cale de dispariţie. Unele nu au mai fost finanţate de 14 ani (VIDEO) 150 vizualizări
- Doi motociclişti şi-au pierdut viaţa într-un accident misterios, în Bucureşti (VIDEO) 138 vizualizări
- Loto 6/49: Report de peste 600.000 de euro. Vezi numerele câştigătoare 116 vizualizări
- Profesorii nu vor mai trece în catalog notele elevilor, în semn de protest (VIDEO) 115 vizualizări
- CV-ul video şi profilurile pe reţelele de socializare măresc şansele de angajare pe timp de criză (VIDEO) 73 vizualizări















Comentarii