Acceleratorul de particule ar putea fi repornit sâmbătă
Cel mai mare accelerator de particule din lume (LHC), de la Centrul european pentru cercetare nucleară (CERN), ar putea fi repornit sâmbătă, după 14 luni de la producerea a două pene succesive, la câteva zile de la inaugurarea oficială a acestuia, în septembrie 2008, transmite AFP.
Acceleratorul ar urma să fie repornit "cel mai probabil sâmbătă dimineaţă", spune James Gillies, purtătorul de cuvânt al CERN.
"În prezent, nu am anunţat o dată precisă pentru lansare, dar ne-am fixat obiectivele", a adăugat acesta.
Acceleratorul de particule ar putea da şansa cercetătorilor să afle compoziţia universului. LHC va fi repornit la mai bine de un an de la producerea a două pene succesive, la câteva zile de la inaugurarea oficială a acestuia, în septembrie 2008.
Prima pană s-a produs la 48 de ore de la lansarea acceleratorului, în timp ce a doua, mai gravă, a condus la distrugerea a 53 de magneţi, care au necesitat reparare sau înlocuire.
Antena3.ro
- Etnobotanicele, mai periculoase ca heroina
- Cântă la vioară în timp ce e operat pe creier...
- Criminalul ucrainean a fost prins!
- Strada Buzeşti în lucru
- Cum să ai întreţinerea 0 lei
- Mieii au dat buzna în www
- Bianca şi Bote s-au despărţit de-a binelea
- Katherine Heigl aprope să rămână în sânii goi...
- A căzut de pe scenă... de două ori
- Mircea Badea, despre fraierii care se dau mar...
Topul Ştirilor din categoria Stiinta
- Studiu: Atracţia sexuală durează cel mult doi ani 113 vizualizări
- Creatură bizară, descoperită la 200 de metri sub gheaţa din Antarctica (VIDEO) 28 vizualizări
- Politolog austriac: Cutremurul din Haiti a fost provocat de americani 28 vizualizări
- Studiu: Femeile care trăiesc în ţări cu un grad ridicat de sănătate, atrase de bărbaţii metrosexuali 24 vizualizări
- Studiu: Bananele ar putea fi cheia în oprirea răspândirii virusului HIV 22 vizualizări














Comentarii