Un Airbus A320 care zbura deasupra insulelor indoneziene, la o altitudine de aproximativ 11.000 de metri, și-a urmat drumul pe pilot automat în timp ce, în cabina de pilotaj, ambii piloți dormeau.
Controlorii de trafic aerian au încercat în repetate rânduri să ia legătura cu echipajul, dar nu au primit niciun răspuns. Între timp, aeronava se îndepărta treptat de ruta stabilită.
La bord se aflau 153 de pasageri și șase membri ai echipajului, potrivit ecoportal.net.
De ce controalele medicale nu pot depista lipsa somnului
Înaintea unui zbor, piloții trebuie să se asigure că sunt apți să își îndeplinească atribuțiile. Evaluările obișnuite urmăresc starea generală de sănătate, însă nu pot măsura în mod direct efectele unei nopți nedormite sau ale oboselii acumulate.
În cazul celor doi piloți, anchetatorii au identificat tocmai această problemă: faptul că o persoană este sănătoasă din punct de vedere medical nu înseamnă automat că s-a odihnit suficient pentru a pilota în siguranță.
Copilotul era sănătos, dar suferise de o lipsă accentuată de somn. Acasă avea gemeni nou-născuți, iar mutarea dintr-o locuință în alta îi solicitase și mai mult timpul și energia. Potrivit anchetei, acesta nu a semnalat cât de obosit era.
Astfel, verificările medicale și evaluarea reală a stării de odihnă nu au oferit aceeași imagine. Un pilot poate trece controalele obișnuite și totuși să fie prea obosit pentru a reacționa corespunzător în situații neprevăzute.
Cele 28 de minute în care turnul de control nu a primit niciun răspuns
În timpul zborului, la altitudinea de croazieră, comandantul i-a spus copilotului că vrea să se odihnească puțin și i-a cedat responsabilitatea de a supraveghea aeronava. Copilotul a refuzat inițial să se odihnească, deoarece trebuia să rămână atent la zbor, însă a adormit și el.
Avionul și-a continuat deplasarea fără ca vreunul dintre cei doi să urmărească în mod activ situația.
Pilotul automat a menținut direcția în care zbura aeronava, dar aceasta nu mai corespundea rutei atribuite. În tot acest timp, controlorii de trafic aerian au încercat să contacteze echipajul, fără succes.
Au trecut 28 de minute până când copilotul s-a trezit și a răspuns unui apel. Echipajul a corectat apoi traiectoria și a readus avionul pe ruta stabilită.
Zborul a continuat, iar aeronava a aterizat fără ca cineva să fie rănit.
Ce au descoperit anchetatorii
Incidentul a avut loc în timpul unui zbor al companiei indoneziene Batik Air, pe ruta Kendari–Jakarta. Airbusul A320 transporta 153 de pasageri și șase membri ai echipajului, în total 159 de persoane, și zbura la aproximativ 36.000 de picioare, echivalentul a circa 11.000 de metri.
Ancheta Comitetului Național pentru Siguranța Transporturilor din Indonezia a identificat oboseala necontrolată drept un factor central al incidentului.
Copilotul avusese aproximativ 53 de ore libere înainte de cursă. O parte importantă din acest interval fusese însă consumată de îngrijirea gemenilor nou-născuți și de schimbarea locuinței. Deși timpul liber părea suficient pe hârtie, acesta nu se tradusese într-o odihnă adecvată.
Anchetatorii au semnalat și o problemă în procedurile companiei aeriene. Echipajele erau instruite să efectueze verificări în cabina de pilotaj la fiecare 30 de minute, însă regulile nu precizau clar cine trebuia să se asigure că acestea sunt realizate. În aceste condiții, responsabilitatea putea ajunge să depindă de un pilot deja epuizat.
De ce pilotul automat nu elimină pericolul
Aeronava nu a pierdut controlul și nu a început să coboare necontrolat. Pilotul automat a continuat să mențină zborul stabil pe durata în care cei doi piloți au dormit.
Pericolul a fost însă real. Un avion care se abate de la traseu și nu răspunde apelurilor controlorilor poate pune în dificultate gestionarea traficului aerian, chiar dacă își menține altitudinea și zboară aparent normal.
Pentru anchetatori, faptul că ambii piloți au adormit în același timp nu a fost doar o întâmplare nefericită, ci un semnal privind modul în care era gestionată oboseala în cadrul companiei.
Incidentul a arătat că regulile care se bazează exclusiv pe capacitatea angajaților de a-și recunoaște și declara singuri epuizarea pot avea limite serioase.
