Antena 3 Actualitate 100 de minute: Explicațiile ministrului Agriculturii, după declarația șoc privind alimentele care otrăvesc populația

100 de minute: Explicațiile ministrului Agriculturii, după declarația șoc privind alimentele care otrăvesc populația

18 Dec 2015   •   18:03

Ministrul Agriculturii, Achim Irimescu, a explicat, într-o intervenție telefonică la 100 de minute, la ce anume s-a referit atunci când a afirmat că ”multe produse care ajung în România sunt din segmentul cel mai ieftin” și că ”otrăvesc populația”.

În mod normal, tot ce pătrunde în Uniunea Europeană trebuie să răspundă standardelor înalte de siguranță a alimentelor, a spus ministrul, arătând că declarația sa a vizat acele produse aflate la limita admisibilă în ceea ce privește conținutul de chimicale.

De asemenea, ministrul Irimescu a ținut să sublinieze că sunt produse pe piață care pun în pericol sănătatea consumatorilor. Achim Irimescu a dat și câteva exemple concrete de astfel de produse.

”Sunt persoane care au zăcut zile întregi din cauza unor pepeni cumpărați din piață. E vorba și despre anumite specii de pești care trăiesc în Atlanticul de Nord care au un vierme Anisakis, un pește poate veni cu 6-7 viermi în el. Este foarte toxic. Dacă se consumă viu, el perforează stomacul”, a spus el, la Antena 3.

Ai imagini sau informaţii care ar putea deveni o ştire? Trimite-ne un mesaj la numărul 0744.882.200 pe Whatsapp sau Signal

×
Parteneri
x close