Antena 3 CNN Actualitate Accident grav pe Șoseaua Chitilei. Două persoane au murit

Accident grav pe Șoseaua Chitilei. Două persoane au murit

Accident grav pe Șoseaua Chitilei. Două persoane au murit
14 Aug 2016   •   22:51

Două persoane au murit şi trei au fost rănite într-un accident care a avut loc duminică seară pe şoseaua Chitilei, în care au fost implicate trei autoturisme, anunţă Brigada Rutieră. 

Un autoturism înmatriculat în Italia care se deplasa dinspre Chitila spre Bucureşti, posibil din cauza neadaptării vitezei legale, ar fi pierdut controlul direcţiei de deplasare, a intrat pe contrasens, după ce în prealabil ar fi acroşat capătul refugiului pentru pietoni din staţia de tramvai, şi a intrat în coliziune cu două autoturisme care se deplasau regulamentar, în paralel, pe cele două benzi pe sens. 

Au murit două persoane, conducătorul auto vinovat a fost rănit grav, un minor rănit uşor, transportat la Spitalul "Grigore Alexandrescu", iar o altă persoană a refuzat transportul la spital. 

Pentru cele două victime decedate se fac cercetări pentru a se stabili locul în care se aflau, pasageri în acele maşini sau pietoni. La momentul sosirii echipajelor de poliţie, cele două persoane erau decedate. 

În zonă, tramvaiele au fost blocate pe ambele sensuri, iar sensul spre Chitila a fost deviat. Poliţiştii dirijează circulaţia spre Bucureşti.

×
Subiecte în articol: accident
Parteneri
Judecătoarea din dosarul lui Vlad Pascu rămâne în funcție! CSM a decis
x close