Antena 3 CNN Actualitate Activități relaxante pe care să le faci cu copilul tău 

Activități relaxante pe care să le faci cu copilul tău 

Orice părinte știe cât de important este să îi acorde copilului său cât mai multă atenție și să își facă timp liber pentru a se distra împreună. Mai ales când cel mai mic are o vârstă fragedă și vrea să exploreze mediul înconjurător în lung și în lat.

Activități relaxante pe care să le faci cu copilul tău 
de Georgiana Adam    |    19 Ian 2021   •   14:54

De aceea, trebuie să profiți la maximum de această perioadă și să îi asiguri o copilărie fericită, despre care își va aminti cu plăcere, odată cu trecerea anilor. Deci, iată câteva activități relaxante pe care să le faci alături de copilul tău. 

Faceți mișcare împreună 

Când e vorba de copii, energia lor parcă nu se mai termină niciodată. Mereu vor să facă ceva. De aceea, îi poți ajuta să consume această energie într-un mod benefic, adică să își pună sângele în mișcare. De exemplu, puteți ieși prin parc cu bicicleta sau să jucați fotbal în fața blocului, ori să practicați alt sport, când vă permite vremea. În plus, și dansul reprezintă mișcare. Totuși, exerciții fizice se pot face și în confortul propriei locuințe. Nu trebuie să le execute ca un sportiv profesionist, ci să dea din mâini și din picioare cum vrea el. Pentru că principalul scop e să vă distrați, nu să aibă parte de un instructaj militar. 

Ajută-l să acumuleze cunoștințe noi

Încă de la o vârstă fragedă e important să acumuleze în fiecare zi cunoștințe noi, indiferent de subiect. De exemplu, vă puteți uita împreună la un documentar despre animale. De asemenea, poate explora lumea cu ajutorul unui atlas și să călătoriți împreună pagină după pagină. În plus, îi poți citi povești care să îi stimuleze imaginația, implicit creativitatea. Sau pur și simplu îi poți povesti tu anumite detalii legate de cultură generală, dar nu sub formă de lecție, ci în joacă. Poți inventa o poveste despre regi și regine. 

Un maraton de desene animate 

Oricât i-ar plăcea să se joace pe telefon sau tabletă, un copil nu va refuza niciodată să se uite la desene animate. Așa că, alege o anumită dată, când ai timp, și uitați-vă împreună, cât e ziua de lungă, la desene. Fie că sunt cele clasice, pe care le-ai vizionat și tu, sau cele din prezent, nu contează. Distrați-vă, râdeți și profitați la maximum de această activitate. Astfel, vei crea o amintire pentru toată viața. 

Jocurile care te-au fascinat pe tine 

Retrăiește-ţi copilăria alături de el. Jucați-vă împreună baba oarba, de-a v-ați ascunselea, șotronul ori flori, fete sau băieți. Cu siguranță copilul tău se va bucura nespus că i-ai prezentat astfel de jocuri care îl vor entuziasma la maximum. Fie că vă distrați în casă, fie în aer liber, important e să știe că îți face plăcere să îți petreci timpul liber alături de el. 

Lasă-l pe el să decidă cum vrea să își petreacă timpul liber 

Chiar dacă tu ești bine intenționat și crezi că o anumită activitate i-ar face plăcere, poate că cel mic are alte planuri. De exemplu, în loc să urmărească un film, copilul ar vrea, mai degrabă, să modeleze figurine din plastilină. Așa că, lasă-l pe el să aleagă. Poate vrea să picteze cu mâinile, să te ajute în bucătărie, când faci prăjituri sau și-ar dori să mergeți la cumpărături, pentru că vrea jucării noi. Important e să facă activitatea care îl face fericit cu adevărat. Drept urmare, așteaptă sugestiile sale și în funcție de timpul pe care îl ai la dispoziție, decide care e varianta cea mai bună. 

Atât timp cât vrei să îți petreci timpul liber alături de copilul tău, distracția va veni de la sine. Tot ce contează e să îl lași să își dea frâu liber imaginației și să vă bucurați de timpul petrecut împreună, pentru că anii trec, iar aceste momente speciale nu se vor mai întoarce. Deci, asigură-te că va avea o copilărie memorabilă. 

Sursă foto: pexels.com 

×
Parteneri
Românii care vor fi obligați să își instaleze al doilea contor pentru energie
x close