Antena 3 CNN › Politică › Ajutor de până la 1.200 de lei pentru românii vulnerabili prin „Legea iernii”. Cine sunt persoanele care ar putea primi banii

Ajutor de până la 1.200 de lei pentru românii vulnerabili prin „Legea iernii”. Cine sunt persoanele care ar putea primi banii

D.C.
1 minut de citit Publicat la 11:30 06 Noi 2026 Modificat la 11:50 06 Noi 2026
o femeie in varsta care se uita pe fereastra
Ajutor de până la 1.200 de lei pentru românii vulnerabili prin „Legea iernii” FOTO: Getty Images

Alianţa pentru Unirea Românilor (AUR) a depus în Parlament un proiect de lege care prevede acordarea unui sprijin financiar sezonier între 300 şi 1.200 de lei pentru românii vulnerabili, în contextul creşterii preţurilor la energie.

Propunerea legislativă, iniţiată de către deputatul AUR Mihai Negoescu, denumită "Legea iernii", vizează pensionarii cu venituri reduse, familiile monoparentale, persoanele cu handicap grav sau accentuat şi beneficiarii venitului minim de incluziune.

Proiectul propune un ajutor financiar diferenţiat, acordat o singură dată unei familii pentru fiecare sezon rece, în funcţie de veniturile şi situaţia beneficiarilor, putând fi utilizat pentru acoperirea cheltuielilor esenţiale, potrivit nevoilor fiecărei persoane sau familii. Persoanele cu handicap grav sau accentuat beneficiază însă de sprijin individual.

"Statul este obligat prin art. 47 din Constituţie să asigure un nivel de trai decent persoanelor şi familiilor aflate în situaţii de vulnerabilitate economică. Sezonul rece constituie o perioadă în care necesitatea asigurării încălzirii locuinţei se adaugă cheltuielilor curente pentru alimentaţie, medicamente, îngrijire şi întreţinerea gospodăriei. Pentru persoanele şi familiile cu venituri reduse, această suprapunere poate determina restrângerea resurselor destinate satisfacerii altor necesităţi esenţiale", a afirmat Mihai Negoescu, potrivit unui comunicat al AUR transmis, joi, AGERPRES.

Pentru persoanele care primesc şi ajutor pentru încălzirea locuinţei sunt prevăzute reguli de cumul, astfel încât valoarea totală a celor două forme de sprijin să nu depăşească, de regulă, 1.500 de lei.

"Intervenţia propusă nu urmăreşte înlocuirea beneficiilor existente şi nici modificarea condiţiilor de acordare a acestora, ci o posibilă completare a mecanismelor de protecţie socială printr-o prestaţie financiară suplimentară, acordată într-o perioadă determinată", a subliniat deputatul AUR.

Potrivit comunicatului, prin această iniţiativă legislativă, AUR solicită adoptarea de urgenţă a unei măsuri concrete de sprijin pentru românii vulnerabili, astfel încât nimeni să nu fie nevoit să aleagă între încălzirea locuinţei, hrană şi medicamente. 

 

×
Fanatik
Antena Sport
Observator News
Longevity Magazine
x close