Antena 3 CNN Actualitate Asistenţă gratuită pentru şcoli, în vederea eliberării documentaţiei privind normele PSI

Asistenţă gratuită pentru şcoli, în vederea eliberării documentaţiei privind normele PSI

Asistenţă gratuită pentru şcoli, în vederea eliberării documentaţiei privind normele PSI
09 Noi 2015   •   23:05

Instituții de învățământ din București și Ilfov pot beneficia de asistența gratuită în vederea elaborării documentației privind securitatea la incendiu oferită de Asociația de advocacy Planning România, potrivit președintelui ONG-ului, arhitectul Horia Bejan.

"De luni, activitatea biroului meu de arhitectură a fost suspendată, urmând ca proiectele pe care le am în desfășurare să fie toate asigurate de alte persoane, în vederea activării ONG-ului pentru a oferi asistență gratuită pentru instituțiile de învățământ din București și Ilfov referitor la elaborarea documentației tehnice pentru autorizarea "la foc" — securitatea la incendiu", a declarat Horia Bejan pentru Agerpres.

El a amintit că, sâmbăta trecută, premierul interimar Sorin Cîmpeanu a recunoscut că, dintre cele 19.000 de instituții de învățământ la nivelul țării, aproximativ 7% au autorizație ISU de funcționare.

Bejan a precizat că documentația tehnică pentru autorizarea "la foc" — securitatea la incendiu constă în: dovada dreptului de proprietate al titularului asupra terenului și/sau construcțiilor — 2 exemplare (copie), raportul de expertiză tehnică pentru cerința esențială "securitate la incendiu" și referatul verificatorului de proiect pentru cerința esențială "securitate la incendiu" privind schimbarea destinației/modernizării sau avizul proiectantului inițial al construcției și referatul verificatorului de proiect pentru cerința esențială "securitate la incendiu" — construcții și instalații — 2 exemplare, scenariul de securitate la incendiu — 2 exemplare, planul de situație cuprinzând amplasamentul construcțiilor și amenajărilor proiectate în raport cu elementele-cadru existente, scara 1:200 sau 1:500, cu menționarea distanțelor față de vecinătăți pentru toate edificiile limitrofe, precizându-se funcțiunea acestora, precum și față de căile de acces la drumurile publice, menționându-se lățimea și lungimea lor — 2 exemplare, documentația cuprinzând relevee la situația existentă și planuri cu situația propusă pentru fiecare nivel, fațadă și secțiuni ale construcției realizate la scara 1:50 sau 1:100 ori, după caz, scheme ale instalațiilor utilitare, cum sunt cele de gaze combustibile, electrice, de încălzire, de apă, de ventilare, de climatizare și alte asemenea, precum și ale instalațiilor de protecție împotriva incendiilor — 2 exemplare.

"Aceste documentații costă în funcție de fiecare clădire în parte, raportat la suprafața fiecărei clădiri", a spus Bejan.

El a precizat că aceia interesați pot lua legătura cu el pe Facebook.

"Această mișcare a pornit foarte energic pe Facebook. Până în momentul în care vom avea un aparat care să poată să comunice la anvergura pe care am atins-o, vom comunica în continuare pe Facebook", a menționat Bejan.

Potrivit acestuia, până în prezent, șase școli din București i-au solicitat asistență.

El a menționat că grupul Inițiativa pentru școli mai sigure s-a oferit să îl sprijine.

"Este un grup deschis, care poate fi monitorizat, care își dorește să fie transparent, astfel încât oamenii să poată să urmărească, să se poată implica, să poată participa (...), avem nevoie de arhitecți, IT-iști, sociologi, de oameni cu experiență în management și în general omul cel mai important de care avem nevoie este omul de bună credință", a spus arhitectul.

În opinia sa, aceasta reprezintă o inițiativă în care profesioniștii și oamenii de bună credință pot da o mână de ajutor.

"Să îi asistăm și împreună să catalizăm un proces într-un moment în care toată lumea este suspicioasă, neîncrezătoare și riscăm și din comportamentul și statistica pe care o avem, riscăm să rămânem pradă unui moment în care ne simțim copleșiți, totul este corupție și nu mai avem unde să intervenim și putem să arătăm că putem să ne implicăm și să menținem aceste instituții prin asistență, printr-un comportament responsabil", a adăugat Bejan.

×
Subiecte în articol: şcoli
Parteneri
Stare de alertă în Cluj-Napoca, după ce o stradă principală s-a surpat
x close