Antena 3 CNN Actualitate Avocat: Sorina Pintea nu a mâncat nimic de 72 de ore! A fost torturată psihic!

Avocat: Sorina Pintea nu a mâncat nimic de 72 de ore! A fost torturată psihic!

Avocatul Sorinei Pintea, Viorel Mocanu, a afirmat, marți, la Sinteza zilei, fostul ministru a fost pusă intenționat într-o situație umilitoare în timpul transportului său din Arestul Central la clinica Ministerului Afacerilor Interne.

Avocat: Sorina Pintea nu a mâncat nimic de 72 de ore! A fost torturată psihic!
Sursa foto: captura Antena 3
03 Mar 2020   •   21:58

Avocatul a dezvăluit că Sorina Pintea nu a fost transportată cu un autoturism adaptat stării sale de sănătate. În plus, la un moment dat, Sorina Pintea a fost smucită de una dintre polițistele care asigurau escorta sa.

Nici locul prin care s-a făcut accesul în clinică nu a fost ales întâmplător, mai susține avocatul.

"Sunt patru intrări la această policlinică - s-a folosit intrarea din Splai, acolo unde era toată presa, evident, pentru a se realiza aceste imagini care nu fac decât să o pună într-o situație umilitoare.

Îmi asum ce spun: sunt acte de tortură la la adresa domniei sale, dacă cumva cineva credea că stă bine cu psihicul în acest moment", a spus avocatul Viorel Mocanu.

Acesta a precizat că starea Sorinei Pintea s-a agravat în ultimele 90 de ore, din momentul în care a fost încarcerată. Fostul ministru nu a mai putut să mănânce de 72 de ore.

Avocații Sorinei Pintea au depus o sesizare către Centrul de Reținere și Arestare Preventivă nr. 1 din București, reclamând faptul că fostului ministru i-au fost încălcate mai multe drepturi, că a fost expusă în situația în care se află, adusă în cătușe la medic și împinsă de un agent din escortă.

Potrivit sesizării, avocații spun că au fost încălcate drepturile pacientului și art. 3 CEDO.

Avocații cer să le fie comunicat „de urgență” cine sunt cei au efectuat transportul la clinica medicală și ce funcții au, dar și cine a dispus comunicarea către mass-media.

De asemenea, apărătorii fostului ministru spun că Sorina Pintea a fost împinsă de o femeie aflată în escortă.

Fostul ministru al Sănătății, Sorina Pintea, a fost dusă, marți seara, înapoi în Arestul Capitalei după ce a fost la Policlinica MAI pentru consultații medicale.

Avocații Sorinei Pintea au depus o sesizare către Centrul de Reținere și Arestare Preventivă nr. 1 din București, reclamând faptul că fostului ministru i-au fost încălcate mai multe drepturi, că a fost expusă în situația în care se află, adusă în cătușe la medic și împinsă de un agent din escortă.

La ieșirea din sediul policlinicii, fostul ministru a refuzat să vorbească cu presa și s-a îndreptat direct spre mașina de poliție care a transportat-o înapoi în arest.

Recent, Sorina Pintea a anunțat că a fost diagnosticată cu o boală autoimună gravă, dermatomiozită.

Tribunalul Bucureşti a decis, sâmbătă, arestarea preventivă pentru 30 de zile a fostului ministru al Sănătăţii, Sorina Pintea. Decizia nu este definitivă. Ea este acuzată că a luat de mită sumele de 10.000 de euro şi 120.000 lei, bani ce reprezintă un procent de 7% din valoarea unui contract.a

 

×
Subiecte în articol: Sorina Pintea Sinteza Zilei
Parteneri
Cod Galben de vijelii, ploi torențiale și grindină. 17 județe vizate
x close