Băsescu: Am primit zeci de mailuri de la ofiţeri în rezervă, chestiuni sensibile care m-au marcat

de Antena3.ro    |    19 Ian 2011   •   08:39
Băsescu: Am primit zeci de mailuri de la ofiţeri în rezervă, chestiuni sensibile care m-au marcat Foto: Intact Images

Miniştrii de la Apărare şi Interne, precum şi şefii serviciilor de informaţii au fost chemaţi, marţi seară, la Cotroceni pentru a da explicaţii despre scandalul recalculării pensiilor militare. Preşedintele Traian Băsescu spune că puţine pensii militare vor scădea după noua recalculare. Şeful statului recunoaşte că instituţiile implicate în acest proces nu s-au coordonat, astfel că pentru mulţi pensionari a fost foarte greu să aducă actele care să fie procesate la minister.

Instituţiile şi ministerele militarizate au comunicat defectuos cu pensionarii şi nu le-au spus că le dau pensii calculate provizoriu. Aşa explică preşedintele Traian Băsescu criza pensiilor militare.

"Este evident că nu s-a răspuns nevoii de a se transmite până la 1 decembrie adeverinţele de venit din diverse locuri de muncă. Poate era şi dificil în unităţile militare să alerge un rezervist pe la toate unităţile pe unde a lucrat", a spus şeful statului.

Preşedintele Traian Băsescu recunoaşte totuşi că aplicarea noii legislaţii va duce la scăderea unor pensii aflate în plată. Şeful statului susţine că a primit zeci de mesaje de la militari în care aceştia se declarau nemulţumiţi de situaţie.
 
"Am primit zeci de mail-uri de la ofiţeri în rezervă, care nu se adresau ministrului, se adresau comandatului forţelor armate şi întrebarea de fond era "de ce ne umiliţi?". Chestiuni extrem de sensibile la militari, care m-au marcat şi pe mine. Au fost mesaje într-un aer absolut militar şi decent, au fost şi mesaje foarte furioase. Trebuie să vă spun că celor care mă jigneau le-am răspuns, aşteptând un feedback. M-am interesat, pentru că-şi dădeau numele şi prenumele, şi care este pensia lor recalculată", a spus Băsescu.

Preşedintele a dat ca exemplu scrisoarea unui colonel: "A fost un domn colonel care a avut cel mai dur mesaj, care a ajuns până la mamă, tată şi altele, nu înjurături, dar exemple. (...) Acest domn colonel nu era dintre fericiţii cărora le creşte pensia, dar de la 4.300 de lei primise 1.500 de lei. Sigur că pentru om a fost un adevărat şoc. Pe urmă m-am interesat, am cerut să recalculeze, am constatat că pensia pe care trebuia s-o primească era 3.989 de lei, deci pierdea vreo 400 de lei la pensie", a mai spus Băsescu.

La rândul său, premierul susţine că pensiile mici nu vor scădea. Emil Boc e contrazis însă de militarii aflaţi la pensie. Spre exemplu, colonelul în rezervă Valeriu Hâncu, tatăl primului militar mort în teatrele de operaţiuni din Irak, primeşte o pensie diminuată cu 1.800 de lei.

Pensionarii din armată au chemat alături de ei la proteste şi cadrele active din toate structurile de apărare, iar pe 24 ianuarie vor participa la un miting în Bucureşti.

 


Parteneri
x close