Antena 3 CNN Actualitate Ana Maria Nedelcu, românca acuzată că şi-a răpit fiul din Canada, ar putea fi extrădată

Ana Maria Nedelcu, românca acuzată că şi-a răpit fiul din Canada, ar putea fi extrădată

Ana Maria Nedelcu, românca acuzată că şi-a răpit fiul din Canada, ar putea fi extrădată
Sursa foto: Foto: captura Antena 3
24 Mai 2016   •   13:33

Magistraţii de la Curtea de Apel Bucureşti au admis marţi cererea de extrădare formulată de autorităţile judiciare canadiene în cazul Anei Maria Nedelcu, acuzată că şi-a răpit copilul născut în Canada şi l-a adus în România.

Mai mult, Curtea de Apel Bucureşti a dispus ca Ana Maria Nedelcu să fie arestată în vederea extrădării, însă această hotărâre nu este executorie şi se aplică de la data rămânerii definitive a acestei decizii, scrie Agerpres.

Judecătorul Adrian Podar de la Curtea de Apel Bucureşti explică faptul că Ana Maria Nedelcu a fost acuzată de autorităţile judiciare din Canada că, în luna mai 2014, a părăsit această ţară, plecând în România, împreună cu copilul său minor, fără acordul tatălui, răpindu-l, prin încălcarea ordinului de custodie emis de către o instanţă judiciară canadiană, fapte ce constituie infracţiunea de răpire, cu încălcarea unui ordin de custodie, prevăzută de dispoziţiile art.282 alin.1 din Codul penal canadian.

În opinia judecătorului, faptele de care este acuzată Ana Maria Nedelcu în Canada sunt încadrabile juridic în legea penală română, atât în infracţiunea de reţinere de către un părinte a copilului său minor, fără consimţământul celuilalt părinte (art. 379 alin. 1 Cp - nerespectarea măsurilor privind încredinţarea minorului), cât şi aceea de răpire a unui minor, prin luarea acestuia din Canada şi mutarea în România, fără acordul celuilalt părinte.

"Infracţiunea de răpire a unui minor, prevăzută şi în Codul penal român, pedepsită cu închisoare până la 10 ani (cu aceeaşi durată maximă precum cea prevăzută de legea penală canadiană), este o infracţiune gravă, care doreşte asigurarea protecţiei copiilor, persoane vulnerabile, împotriva oricăror abuzuri, din partea oricărei persoane, inclusiv a părinţilor. Cum legea penală română nu exceptează părinţii de la răspunderea penală (ca orice altă persoană), pentru infracţiunea de răpire a unui minor nu se poate conferi, ab initio, o imunitate a acestora de la cercetarea penală, răspunderea urmând a fi analizată cu ocazia unei judecăţi de către autoritatea competentă canadiană", mai spune judecătorul.

Magistratul adaugă că instanţele din România nu au competenţa de a se pronunţa asupra temeiniciei urmăririi penale luate în Canada, fiind obligate "a admite cererea de extrădare, dacă sunt întrunite cerinţele legale ale acesteia.

Procurorul și avocații au cerut respingerea cererii de extrădare

În ședința de săptămâna trecută, procurorul a cerut instanței să respingă cererea autorităților canadiene de extrădare a femeii, arătând că Ana Maria Nedelcu este cercetată pentru nerespectarea măsurilor privind încredințarea minorilor, infracțiune pedepsită în legislația română cu maxim 3 luni de închisoare.

Și avocații au cerut respingerea cererii de extrădare, explicând că statul român trebuie să o ocrotească pe mamă și pe copil de un abuz.

"Respingeți cererea de extrădare. Nu sunt respectate cerințele legii speciale. Astăzi este cerută Ana Maria Nedelcu, mâine pot fi ceruți membri ai familiilor noastre", a spus avocata Maria Vasii.

"Eu numai prin copiii mei trăiesc. Eu ca individ nu mă văd să trăiesc fără copiii mei și fără să-i văd cu zâmbet pe buze în fiecare zi", a declarat Ana Maria Nedelcu la ieșirea din sala de judecată.

Ana Maria Nedelcu a vorbit pe larg, la Sinteza Zilei, despre coșmarul care îi amenință acum copilul și care ar putea să o trimită direct după gratii. Românca a povestit despre tatăl copilului și despre ritualurile șocante la care ar putea fi expus micuțul, dacă se va întoarce în Canada.

Acest proces a fost deschis după ce autoritățile canadiene au trimis în România o cerere de extrădare formulată pentru Ana Maria Nedelcu, urmărită penal în Canada pentru săvârșirea infracțiunii de răpire cu încălcarea unui ordin de custodie, faptă prevăzută de art. 281 alin. 1 din Codul penal canadian, pedepsită cu închisoare de până la 10 ani.

×
Subiecte în articol: Canada
Parteneri
Potopul din Dubai explicat de climatologi
x close