Antena 3 CNN Actualitate Cercetător român cu experiență la Harvard, vești bune despre coronavirus: Vom avea mai multe vaccinuri care vor funcționa!

Cercetător român cu experiență la Harvard, vești bune despre coronavirus: Vom avea mai multe vaccinuri care vor funcționa!

Virusologul român cu experiență la Harvard, Mihnea Boștină, a dat detalii importante despre pandemia de COVID-19 și evoluția ei, din tața care trece cu brio peste această criză. 

Cercetător român cu experiență la Harvard, vești bune despre coronavirus: Vom avea mai multe vaccinuri care vor funcționa!
Sursa foto: Hepta
11 Apr 2020   •   17:48

"Este clar că principala metodă de transmisie este prin picăturile mari de salivă eliminate prin strănut sau tuse. Acestea se depun rapid pe obiecte, unde virusul este încă infecţios de la câteva ore la o zi. Există însă o serie de date care par să indice alte două moduri de transmisie, care însă probabil nu joacă un rol important. În primul rând, a existat un articol care a demonstrat multiplicarea virusului în tractul gastro intestinal – ceea ce ridică problema transmisiei fecal-orale. Dar mai grav decât asta, încep să se adune observaţii care par să susţină transmiterea prin aerosoli, adică prin picături de salivă de dimensiuni mult mai mici capabile să rămână în suspensie timp mult mai îndelungat şi care pot fi uşor inhalaţi. Dacă se adevereşte că transmisia prin aerosoli are un rol, chiar minor, înseamnă că strategia pentru dezinfecţie va trebui recalibrată", a declarat Mihnea Boștină pentru adevărul.ro.

”Putem fi foarte optimişti în această privinţă. În ianuarie, când Organizaţia Mondială a Sănătăţii a solicitat guvernelor câteva zeci de milioane de dolari pentru gestionarea crizei care se preconiza, a primit răspunsuri foarte rezervate de la guvernele din întreaga lume şi doar o mică fracţie din suma cerută. În doar câteva săptămâni însă, întreaga situaţie a căpătat cu totul alte proporţii.

Cel mai probabil vom avea mai multe vaccinuri care vor funcţiona. Iar calendarul care va fi urmat în acest caz va fi unul inedit. În mod normal, dezvoltarea unui vaccin durează ani şi ani, iar lucrurile nu pot fi comprimate în mai puţin de 18 luni: e nevoie de peste un an pentru testarea vaccinului la care trebuie adăugată perioada necesară producerii pe cale industrială a sute de milioane de doze. Dar, evident, nu trăim vremuri normale. Există o mobilizare financiară extraordinară din partea comunităţii internaţionale şi probabil se va trece la producerea de cantităţi mari pentru cei mai promiţători candidaţi chiar înainte de aprobarea oficială pentru utilizare. Chiar dacă asta va însemna zeci şi sute de milioane de dolari irosite – se pot câştiga câteva luni bune în această cursă. În concluzie există şanse ca pentru următorul sezon rece în emisfera nordică să avem un vaccin disponibil

×
Subiecte în articol: coronavirus vaccin
Parteneri
Avarie majoră în rețeaua de termoficare operată de Termoenergetica
x close