Antena 3 CNN Actualitate Cod portocaliu de ploi torențiale, vijelie și grindină în mai multe zone din țară

Cod portocaliu de ploi torențiale, vijelie și grindină în mai multe zone din țară

Cod portocaliu de ploi torențiale, vijelie și grindină în mai multe zone din țară
15 Iun 2019   •   19:45

Update:  Administraţia Naţională de Meteorologie e emis sâmbătă seara noi avertizări Cod portocaliu de ploi torenţiale, vijelii şi grindină pentru mai multe localităţi din judeţele Suceava, Buzău şi Bistriţa-Năsăud, valabile în următorul interval de timp. 

Potrivit meteorologilor, până la ora 20:20, în zona de munte, la peste 1.800 de metri, a judeţului Suceava, dar şi în localităţile Vatra Dornei, Şaru Dornei, Dorna Candrenilor, Panaci, Poiana Stampei şi Coşna se vor semnala averse torenţiale ce vor cumula 35 -40 l/mp, frecvente descărcări electrice, intensificări de scurtă durată ale vântului ce pot lua aspect de vijelie şi grindină. 

Update: Mai multe localităţi din judeţele Vrancea şi Bistriţa-Năsăud se află sâmbătă seara sub Cod portocaliu de averse şi vijelii, potrivit unei avertizări emise de Administraţia Naţională de Meteorologie. 

Astfel, până la ora 19:00, în localităţile Vulturu, Suraia, Măicăneşti, Sihlea, Tătăranu, Ciorăşti, Milcovul, Gologanu, Răstoaca, Slobozia Ciorăşti, Băleşti şi Năneşti din judeţul Vrancea se vor semnala averse torenţiale ce vor cumula 35 - 40 l/mp, frecvente descărcări electrice, intensificări de scurtă durată ale vântului ce pot lua aspect de vijelie şi grindină. 
 

Știrea inițială: Administraţia Naţională de Meteorologie a emis sâmbătă după-amiaza mai multe avertizări nowcasting Cod portocaliu de furtună pentru localităţi din cinci judeţe, valabile pe parcursul următoarei ore. 

Potrivit meteorologilor, până la ora 18:30, în judeţul Galaţi, în Tecuci, Lieşti, Matca, Cudalbi, Umbrăreşti, Barcea, Drăgăneşti, Iveşti, Griviţa şi Movileni se vor semnala averse torenţiale ce vor cumula 35-40 l/mp, frecvente descărcări electrice, intensificări de scurtă durată ale vântului ce pot lua aspect de vijelie, grindină. 

De asemenea, până la ora 18:00, fenomene similare se vor semnala şi în judeţul Brăila, în Ulmu, Dudeşti, Cireşu, Bărăganul, Galbenu, Jirlău, Ciocile, Roşiori, Surdila-Găiseanca, Vişani, Surdila-Greci, Făurei, în judeţul Ialomiţa, în Traian, în judeţul Buzău, în Săgeata, Padina, Ruşeţu, C.A. Rosetti, Largu, Robeasca, în judeţul Vrancea, în Vidra, Vizantea-Livezi, Câmpuri, Mera, Tulnici, Răcoasa, Vrâncioaia, Soveja, Reghiu, Nistoreşti, Paltin, Pauleşti, Negrileşti, Năruja, Valea Sării şi Bârseşti. 

Avertizările de fenomene periculoase imediate (nowcasting) se emit pentru o perioadă de maximum şase ore, precizează ANM. A

Sursă: Agerpres
×
Parteneri
Atenţionare meteo ANM: Ploi, vijelii, lapoviţă şi ninsoare
x close