Credincioşii au ascultat vestirea învierii lui Christos cu lumânările aprinse, semn că ei se împărtăşesc din această lumină a Învierii, care reînnoieşte întreaga făptură.
În pastorala adresată credincioşilor, ÎPS Ioan Robu a rememorat momentul Învierii, aşa cum este ilustrat în Evaghelii, şi a accentuat că lumina Învierii este cea mai mare sărbătoare a credinţei. El a enumerat principalele momente celebrate în noaptea de Paşti - Ceremonia luminii, Liturgia Cuvântului, Liturgia Botezului şi Liturgia Euharistică, informează Agerpres
La Vatican, Papa Benedict al XVI-lea a oficiat slujba de Înviere, înconjurat de înalţi prelaţi, în faţa sutelor de oameni, care au umplut până la refuz Bazilica Sfântul Petru. Suveranul Pontif i-a binecuvântat pe cei prezenţi şi i-a îndemnat să urmeze învăţăturile creştine. Cinci persoane au fost botezate în credinţa catolică, în timpul ceremoniei religioase.
Antena3.ro
Ştiri video recomandate