Reîncep negocierile pentru Cumințenia Pământului. Opera lui Brâncuși, ținută la subsolul Muzeului de Artă05 Oct
Premiul Nobel pentru Literatură 2017. Scriitorul britanic de origine japoneză Kazuo Ishiguro este câștigătorul05 Oct
Povestea singurului român care a ajuns vicepremier al Australiei. De ce a intrat în istorie cu porecla „Red Ted“03 Oct
Cât de crud a fost domnitorul Ştefan cel Mare. „N-a lăsat viu nici pe copilul din pântecele mamei”03 Oct
Cine este adevăratul autor al poeziei „Mama“, creaţie atribuită în mod eronat lui George Coşbuc03 Oct
Beţii cumplite, mizerie şi delăsare. Cum au arătat cei mai negri ani din viaţa lui Mihai Eminescu03 Oct
Festival internațional de teatru la Teatrul Nottara. Actori din opt țări vor urca pe scenă în 35 de spectacole14 Sep
Tudose, despre „Cumințenia Pământului”: Miniștrii Finanțelor și Culturii vor încerca o nouă discuție cu proprietarii06 Sep
Topul țărilor care frecventează cel mai rar sălile de teatru, operă şi balet. Pe ce loc se află România28 Aug
Drama prin care trece Emilia Popescu. Ce salariu câștigă actrița, după zeci de ani pe scena teatrului23 Aug
Răsvan Popescu și-a lansat volumul de proză scurtă „Pestele cu aripi”: „Literatura se ascunde în detalii”22 Aug
Literatura contemporană, în doliu! Un cunoscut scriitor și publicist a murit într-un accident de mașină08 Aug
Ultimele ordine ale lui Ceauşescu. Stenogramele discuţiilor dictatorului cu subalternii comunişti03 Aug
Cum erau înmormântaţi oamenii din Epoca Fierului. Mormintele conţineau carne de porc şi armele decedatului11 Iul
Ultimul interviu acordat de Augustin Buzura: „Propria-mi glorie e ultimul lucru care mă preocupă!”10 Iul
A murit Augustin Buzura. Academicianul Eugen Simion: „Buzura a făcut ca România să nu fie sub comunism o Siberie a spiritului”10 Iul