În Europa, ponderea costurilor cu munca preluată de taxe și contribuții sociale variază semnificativ. România este printre țările care au cele mai ridicate niveluri de taxare a muncii fiind pe locul șapte în top zece la așa-zisul „wedge fiscal” sau sarcină fiscală, adică măsurarea costului total al muncii care ajunge la stat prin taxe și contribuții sociale, relatează Euronews.
Regatul Unit se numără printre țările cu niveluri scăzute, însă cifra de ansamblu ascunde diferențe mai largi în modul în care este impozitată munca pe continent. Povara fiscală asupra muncii joacă un rol decisiv în cât rămâne efectiv în buzunarul angajaților — însă nu cade doar pe umerii acestora. Angajatorii suportă, la rândul lor, costuri ridicate prin taxe pe salarii și contribuții sociale.
Aici intervine conceptul de „wedge fiscal” sau „tax wedge”.
Acesta măsoară partea din costul total al muncii care ajunge la stat — prin taxe și contribuții sociale — și nu la angajat, sub formă de venit net.
În Germania și Franța, „tax wedge”-ul este cu aproximativ 50% mai mare decât în Regatul Unit. Această comparație ilustrează clar diferențele mari din Europa.
Așadar, ce țări taxează cel mai mult munca. Și de ce există diferențe atât de mari.
Ce este „wedge-ul fiscal”
„Wedge-ul fiscal” include trei componente: impozitul pe venit, contribuțiile sociale ale angajatului și contribuțiile sociale ale angajatorului. Pe scurt, reflectă nu doar ceea ce câștigă un angajat „pe hârtie”, ci și costul suplimentar suportat de angajator peste salariul brut.
Potrivit raportului din 2026 al Tax Foundation, „wedge-ul fiscal” variază de la 26,4% în Cipru la 50,8% în Belgia, în 28 de țări europene — statele membre ale UE și Regatul Unit. Datele se referă la nivelurile de taxare din 2025 pentru un angajat singur, fără copii, cu salariu mediu național. Procentele diferă în funcție de situația familială și nivelul veniturilor.
Grafic: Euronews
Diferențele dintre taxarea muncii în Europa reflectă, în mare parte, modul în care guvernele aleg să finanțeze serviciile publice și sistemele de protecție socială.
Germania și Franța folosesc modele bazate pe asigurări sociale, unde sănătatea, pensiile, șomajul și alte beneficii sunt finanțate în principal prin contribuții obligatorii. Acestea sunt împărțite între angajatori și angajați, ceea ce crește nivelul total al taxării muncii.
Germania are al doilea cel mai ridicat nivel, de 46,6%, iar Franța se situează aproape, cu 44,6%. În Regatul Unit, nivelul este de doar 29,2% — al treilea cel mai scăzut dintre cele 28 de țări. Italia (42,5%) și Spania (40,1%) depășesc, de asemenea, pragul de 40%.
Asta înseamnă că nivelul din Germania este cu 59,4% mai mare decât în Regatul Unit, iar în Franța cu 52,7% mai mare.
În România acest indice compus ne plasează în top zece al țărilor cu cea mai taxată muncă - coeficientul fiind de 42,8 și fiind depășiți doar de țările dezvoltate din Vestul Europei, precum Belgia, Germania, Franța și Austria. Slovenia și Slovacia, două economii est-europene dar mai avansate decât a României, au și ele taxe mai ridicate.
Structura contează
Indicele reflectă totalul sumelor preluate de stat din costul muncii. Însă modul în care această povară este împărțită între angajați și angajatori variază semnificativ.
Danemarca, de exemplu, are cea mai ridicată rată a impozitului pe venit, de 35,3%, însă nivelul total al „wedge-ului fiscal” este ușor mai scăzut — datorită beneficiilor în numerar și contribuțiilor sociale aproape inexistente, atât pentru angajați, cât și pentru angajatori, care sunt sub 1%.
La celălalt capăt, contribuțiile sociale ale angajaților sunt foarte ridicate în unele țări, ajungând la 34,2% în România. Contribuțiile angajatorilor depășesc, de asemenea, 25% în țări precum Slovacia.
Prin urmare, valoarea totală a indicelui spune doar o parte din poveste. Analiza structurii sale arată cine suportă, în realitate, povara — angajatul, angajatorul sau ambele părți. Doar alte trei țări europene oferă și ele beneficii în numerar, însă la niveluri mai reduse.
OCDE include mai multe țări care nu apar în raportul Tax Foundation. Printre acestea, Turcia are un nivel de 40,3%, iar Norvegia de 36,4%. Elveția (23%) are cel mai scăzut nivel din Europa, în ambele seturi de date. Competiția fiscală locală între cantoane și municipalități este un factor important în Elveția.
Estimările Tax Foundation tind, în general, să fie mai mici decât cele ale OCDE, parțial din cauza diferențelor metodologice, inclusiv în modul în care sunt măsurate progresivitatea și beneficiile.
Articolul „From gross pay to take-home” realizat de Euronews analizează imaginea reală a salariilor în Europa în diferite scenarii — inclusiv pentru gospodării cu copii și pentru cele cu unul sau doi câștigători de venit.
Ştiri video recomandate
