Antena 3 CNN Actualitate Un cuplu a vândut o mască africană la anticariat pentru suma de 150 de euro. Uluitor ce s-a întâmplat apoi cu artefactul

Un cuplu a vândut o mască africană la anticariat pentru suma de 150 de euro. Uluitor ce s-a întâmplat apoi cu artefactul

Un cuplu din Franța a intentat un proces împotriva unui anticariat local, după ce a aflat că o mască africană pe care a vândut-o pentru doar 150 de euro a fost pusă la licitație și revândută cu o sumă uimitoare.

Un cuplu a vândut o mască africană la anticariat pentru suma de 150 de euro. Uluitor ce s-a întâmplat apoi cu artefactul
Sursa foto: Profimedia
de Roxana Mihăiescu    |    09 Oct 2023   •   15:45

În anul 2021, cei doi soți făceau ordine în casa lor de vacanță, când, la un moment dat, au descoperit o mască africană. Ulterior, femeia de 81 de ani și soțul său, în vârstă de 88 de ani, au decis să meargă la un anticariat local pentru a vinde piesa. În cele din urmă, cuplul a vândut masca pentru suma de 150 de euro. 

Un an mai târziu, în 2022, anticariatul a evaluat masca și a datat-o cu radiocarbon, iar mai apoi a scos-o la licitație pentru suma de aproximativ 310.000 de euro. La final, aceasta s-a vândut pentru suma de 4,2 milioane de euro. 

Cuplul a decis să dea anticariatul în judecată

Cei doi soți au aflat de licitație, astfel că au hotărât să dea anticariatul în judecată, solicitând despăgubiri de peste 5 milioane de euro, argumentând că au fost înșelați, asta pentru că valorile reale ale măștii le-au fost ascunse. Se pare că piesa respectivă era o mască Ngil din secolul al XIX-lea, folosită în ritualuri de poporul Fang din Gabon. În lume există doat câteva astfel de exemplare, în muzeele și colecțiile occidentale.

Citește și: A mers la anticariat să cumpere o carte pentru fiica sa, dar când a deschis-o a avut parte de o surpriză. Femeia a găsit un bilet care avea un mesaj cutremurător. „Circumstanțele au devenit mult prea dureroase pentru…”

Conform plângerii depuse în instanță, anticariatul nu a afișat masca în magazinul său, ci a contactat două case de licitații franceze, Drouot Estimation și Fauve Paris. Ambele case de licitații au evaluat masca la mai puțin de 600 de euro. Abia după ce anticariatul a căutat un al treilea expert și a efectuat datarea cu radiocarbon, masca a fost scoasă la licitație pentru o sumă mult mai mare. 

”Doar o persoană cu o cunoaștere perfectă a pieței de artă este capabilă să monteze o vânzare printr-o casă de licitație, după ce a solicitat o expertiză cu carbon-14 și a solicitat ajutorul unui expert în măști africane”, se arată în plângerea depusă de cei doi, relatează Business Insider. 

Cuplul a susținut că cei de la anticariat l-au a abordat până și pe grădinarul lor pentru a obține mai multe informații despre familia lor și descendența lor, încercând să stabilească astfel autenticitatea măștii. Conform documentelor judecătorești, magazinul respectiv a împărțit profitul din vânzarea măștii cu grădinarul. 

În încercarea de a rezolva disputa, reprezentanții anticariatului au încercat să le ofere celor doi soți suma de 300.000 de euro, dar copiii lor au refuzat soluția pe cale amiabilă.

O instanță inferioară inițial a decis în favoarea anticariatului, impunând cuplului să plătească daune și taxe în valoare de 3.000 de euro. Cu toate acestea, cuplul a contestat această decizie și cazul rămâne nesoluționat.

Între timp, o instanță de apel a confiscat banii obținuți din vânzare, care se ridică la aproximativ 3 milioane de euro după plata taxelor.

×
Subiecte în articol: anticariat masca africana dat in judecata
Parteneri
Schimbare importantă pentru călătorii ce trec prin Gara de Nord
x close