Antena 3 CNN Actualitate Disponibilizaţii primesc mai mulţi bani

Disponibilizaţii primesc mai mulţi bani

Disponibilizaţii primesc mai mulţi bani
19 Feb 2007   •   15:26

Începând cu 1 februarie, s-a schimbat legislaţia referitoare la concedierea angajaţilor unor societăţi naţionale şi comerciale, regii autonome şi companii naţionale în urma restructurării. Conform HotNews.ro, toate persoanele disponibilizate colectiv vor beneficia de măsuri de protecţie socială. Cel mai important, disponibilizaţii vor primi echivalentul a două salarii medii pe economie.

De aceste măsuri vor beneficia persoanele care lucrează de cel puţin un an cu contract de muncă la instituţia respectivă. Prevederile anterioare cereau un minim de 24 de luni înainte de data concedierii, iar disponibilizaţii primeau doar un salariu mediu pe economie.

Altă schimbare se referă la venitul de completare. Suma de care beneficiază cei care se reîncadrează în muncă este egală cu jumătate din salariul individual mediu net pe ultimele trei luni înainte de concediere, dar să nu depăşească jumătate din salariul mediu net pe economie, comunicat în luna ianuarie a anului în curs de către Institutul Naţional de Statistică.

×
Parteneri
Românii vor avea încă o zi liberă în plus în mini-vacanța de Paște
x close