Antena 3 CNN Actualitate Două rute noi pe Aeroportul Oradea: bihorenii pot zbura direct la Roma și Dortmund începând de duminică

Două rute noi pe Aeroportul Oradea: bihorenii pot zbura direct la Roma și Dortmund începând de duminică

A.N.
<1 minut de citit Publicat la 17:36 28 Iun 2026 Modificat la 17:36 28 Iun 2026
aeroport oradea
sursa foto: Facebook / Aeroportul Oradea

Aeroportul Oradea și-a extins rețeaua internațională cu două noi rute operate de Wizz Air – Roma și Dortmund – lansate oficial duminică. Ambele destinații vor fi deservite de două ori pe săptămână, miercurea și duminica, scrie Agerpres.

„Aceste rute nu înseamnă doar mai multe opțiuni de călătorie pentru bihoreni, ci și oportunități concrete pentru turism, mediul de afaceri și pentru toți cei care doresc să ajungă mai ușor în regiunea noastră. Mulțumesc companiei Wizz Air pentru încrederea acordată și echipei Aeroportului Oradea pentru munca depusă. Sperăm ca aceste curse să fie folosite, să se consolideze și să putem discuta, pe viitor, despre noi destinații. Este un pas înainte pentru Aeroportul Oradea și pentru județul Bihor”, a declarat președintele Consiliului Județean Bihor, Mircea Mălan

Zborurile spre Roma pleacă din Oradea la ora 15:15, cu aterizare pe aeroportul Fiumicino la 16:05. La întoarcere, avionul decolează din Roma la 6:40 și ajunge la Oradea la 9:25.

Pe ruta spre Dortmund, decolarea din Oradea este programată la ora 10:00, cu aterizare în Germania la 11:05. Zborul de retur pleacă din Dortmund la 11:40 și ajunge la Oradea la 14:40.

Ştiri video recomandate
×

Fanatik

Antena Sport

Observator News

Longevity Magazine

x close