Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis vineri două avertizări nowcasting de Cod roșu de averse torențiale și descărcări electrice într-o localitate din județul Maramureș și mai multe localități din județul Alba.
În intervalul 15:45 - 16:30, meteorologii au emis un Cod roșu în localitatea Borșa din județul Maramureș.
Se vor semnala: averse torențiale care vor acumula peste 25 l/mp, frecvente descărcări electrice. În zona avertizată, în ultimele ore s-au acumulat cantități de peste 30...40 l/mp.
De asemenea, în intervalul 15:40 - 16:30, în opt localități din județul Alba este valabil un Cod roșu de averse torențiale.
Județul Alba: Baia de Arieș, Lupșa, Bucium, Sălciua, Mogoș, Întregalde, Râmeț, Ponor;
Se vor semnala: averse torențiale care vor acumula peste 25 l/mp, frecvente descărcări electrice. În zona avertizată, în ultimele ore s-au acumulat cantități de 25...40 l/mp.
Avertizările de fenomene periculoase imediate (nowcasting) se emit pentru o perioadă de maximum şase ore, precizează ANM.