În 1935, autoritățile australiene au luat o decizie care părea, la vremea respectivă, o soluție ingenioasă pentru o problemă agricolă. Câteva mii de broaște râioase de trestie au fost aduse și eliberate în Queensland pentru a combate insectele care atacau culturile de trestie de zahăr, potrivit nma.gov.au.
Planul nu a funcționat. Broaștele nu au reușit să controleze dăunătorii pentru care fuseseră introduse, însă s-au adaptat extrem de bine noului mediu. De atunci, populațiile lor s-au extins în mai multe regiuni ale Australiei, iar broasca râioasă de trestie a devenit una dintre cele mai cunoscute și problematice specii introduse în această țară.
De ce au fost aduse broaștele în Australia
Industria trestiei de zahăr din Australia a început să se dezvolte încă din secolul al XIX-lea. Primele încercări de cultivare au fost făcute în mai multe regiuni, iar în 1862, căpitanul Louis Hope a reușit să obțină o cultură viabilă în zona Moreton Bay din Queensland. Doi ani mai târziu, acesta a înființat și o fabrică de zahăr.
Industria s-a extins treptat spre nordul țării, ajungând în regiunile nordice în anii 1880. Agricultorii s-au confruntat însă cu numeroase probleme, inclusiv seceta.
Una dintre cele mai mari amenințări venea din partea larvelor unor gândaci care atacau rădăcinile trestiei de zahăr. Aceste insecte au ajuns să fie cunoscute colectiv drept „cane beetles”, iar combaterea lor a devenit o preocupare majoră pentru industria zahărului.
Presiunile exercitate de cultivatori au dus, în 1900, la înființarea Bureau of Sugar Experiment Stations. Entomologii instituției au încercat timp de mai mulți ani să găsească metode eficiente pentru reducerea populațiilor de gândaci.
La început, au fost testate diferite metode chimice. Ulterior, succesul obținut în Australia în combaterea altor dăunători prin metode biologice a contribuit la ideea introducerii unei specii care să controleze natural insectele.
Cum au ajuns broaștele din Hawaii în Queensland
Ideea utilizării broaștei râioase de trestie, cunoscută științific astăzi sub numele de Rhinella marina (denumită anterior Bufo marinus), a prins contur după ce cercetătorii australieni au aflat despre presupusul succes al acesteia în combaterea gândacilor din culturile de trestie de zahăr din alte regiuni.
În 1932, Arthur Bell, specialist în patologia plantelor în cadrul Bureau of Sugar Experiment Stations, a participat la o conferință în Puerto Rico. Acolo a aflat despre utilizarea broaștei Rhinella marina și a raportat ulterior despre rezultatele considerate promițătoare.
Trei ani mai târziu, în iunie 1935, entomologul Reginald Mungomery a mers în Hawaii, unde broaștele fuseseră introduse anterior din Puerto Rico. El a capturat un grup destinat reproducerii și l-a adus în Australia.
Broaștele au fost transportate în zona Gordonvale, în apropiere de Cairns, Queensland, unde fusese pregătit un spațiu special pentru creșterea lor.
Reproducerea în captivitate a avut loc cu succes, iar în august 1935 aproximativ 2.400 de broaște au fost eliberate în zona Gordonvale.
Decizia a fost luată însă fără o evaluare serioasă a impactului pe care noua specie l-ar putea avea asupra mediului. Mai mult, autoritățile nici măcar nu stabiliseră cu certitudine dacă broaștele se vor hrăni efectiv cu gândacii care afectau culturile de trestie.
Semnalele de alarmă au apărut rapid
Nu toți specialiștii au fost convinși că introducerea broaștelor reprezintă o idee bună.
Entomologul Walter Froggatt s-a temut că broaștele ar putea deveni ele însele o problemă majoră pentru ecosistemul australian. Îngrijorările sale au dus la o interdicție federală privind continuarea eliberării acestor animale. Interdicția nu a durat însă mult.
În 1936, presiunile exercitate de guvernul din Queensland și de presă au contribuit la anularea restricției de către guvernul federal condus de premierul Joseph Lyons.
Broaștele au continuat să fie eliberate, iar populația lor a început să se extindă în mediul natural.
Broaștele nu au eliminat dăunătorii, dar au cucerit Australia
Problema este că planul inițial nu a funcționat așa cum sperau autoritățile.
Broaștele s-au înmulțit rapid, dar nu au avut un efect semnificativ asupra gândacilor din culturile de trestie de zahăr. În prezent, acești dăunători sunt controlați prin utilizarea pesticidelor chimice.
În schimb, broasca râioasă de trestie a devenit o specie invazivă cu efecte importante asupra ecosistemelor australiene.
Animalul produce o toxină care poate ucide numeroși prădători nativi. Unele dintre aceste populații de prădători au scăzut în timp după apariția broaștelor.
În plus, broaștele sunt prădători oportuniști și consumă o gamă largă de organisme. Prin această competiție pentru hrană și resurse, ele pot afecta speciile native.
Broasca a fost declarată specie problematică încă din 1950.
Invazia s-a extins în mai multe regiuni
Broaștele râioase de trestie nu au rămas în Queensland. Populațiile lor s-au extins către coasta New South Wales, în regiunea Top End din Northern Territory și în Kimberley, Western Australia.
Expansiunea continuă, iar în anumite zone broaștele se deplasează spre vest cu o viteză estimată la aproximativ 40-60 de kilometri pe an.
Astfel, ceea ce trebuia să fie o metodă biologică de combatere a unui dăunător agricol s-a transformat într-o problemă ecologică de amploare.
Autoritățile australiene au recunoscut că este puțin probabil să existe vreodată o metodă capabilă să controleze broaștele râioase de trestie la scară largă în întreaga țară.
De ce sunt atât de greu de oprit
Una dintre principalele probleme este că broaștele nu au un singur prădător natural capabil să le controleze populația la nivelul necesar.
Există însă și animale care au găsit modalități de a tolera sau evita toxina produsă de broaște. Printre acestea se numără anumite specii de păianjeni, crocodili de apă sărată și șobolanul de apă.
Șobolanul de apă este un exemplu interesant. Acesta evită părțile toxice ale broaștei și poate consuma animalul într-un mod care îi permite să reducă riscul de otrăvire.
Totuși, astfel de adaptări nu sunt suficiente pentru a opri răspândirea speciei.
Ce încearcă cercetătorii să facă acum
În loc să elimine complet populația de broaște, cercetarea se concentrează în mare parte pe limitarea efectelor asupra speciilor native.
O direcție importantă este protejarea animalelor australiene care sunt cele mai vulnerabile la toxina broaștei. Cercetătorii încearcă, de asemenea, să găsească metode prin care populația să poată fi redusă încă din etapa de mormoloc.
O altă zonă de interes este reprezentată de adaptarea speciilor native. Cercetătorii urmăresc să înțeleagă cum se schimbă comportamentul și reacțiile animalelor australiene după apariția broaștelor în habitatul lor.
