Antena 3 CNN Externe Mapamond Un pescar a prins un pește-spatulă de 117 kilograme, care a evitat capturarea timp de 22 de ani: „La început, am crezut că e unul mic”

Un pescar a prins un pește-spatulă de 117 kilograme, care a evitat capturarea timp de 22 de ani: „La început, am crezut că e unul mic”

Mia Lungu
2 minute de citit Publicat la 15:10 07 Aug 2026 Modificat la 15:11 07 Aug 2026
exemplar mare peste spatula lac america
Exemplar de pește-spatulă, într-un lac din SUA. Imagine cu caracter ilustrativ. Sursa foto: Getty Images

Un pescar din statul american Montana a reușit să captureze un pește-spatulă de 117 kilograme care a evitat să fie prins timp de 22 de ani. Exemplarul impresionant a fost scos din apă de Trevor Swisse, din Sidney, în timp ce pescuia alături de cei doi fii ai săi, Mason, în vârstă de 15 ani, și Charles, de 6 ani, potrivit USA Today.

Captura a avut loc pe 12 iunie, în zona Seven Sisters Wildlife Management Area, în apropiere de Sidney. Swisse a povestit că inițial nu și-a dat seama cât de mare era peștele.

„La început am crezut că este unul mic. Am aruncat undița într-o zonă cu apă mai liniștită, în spatele unui banc de nisip. Am prins imediat ceva și am început să trag. A venit foarte ușor spre mal. Nu am putut vedea cât era de mare până când nu am trecut de mal și atunci am realizat dimensiunea lui”, a declarat pescarul.

Captura a atras atenția specialiștilor de la Montana Fish, Wildlife and Parks deoarece peștele avea o etichetă metalică prinsă în maxilar, semn că fusese monitorizat în trecut.

Etichetă „pierdută” din evidențe timp de 22 de ani

Managerul regional pentru pescuit, Mike Backes, a explicat că exemplarul este deosebit atât datorită dimensiunii sale, cât și faptului că eticheta fusese „pierdută” din evidențe timp de 22 de ani.

Peștele fusese capturat inițial pe 27 aprilie 2004 de angajați ai North Dakota Fish and Game, în timpul unei acțiuni de monitorizare cu plase tip setcă pe râul Missouri, un curs de apă care traversează statele Dakota de Nord și Montana. Scopul cercetării era marcarea peștilor pentru a determina ratele de recoltare, ritmul de creștere și estimarea populației de pești-spatulă.

În momentul primei capturi, exemplarul identificat prin numărul ND7570 avea 49 de inci lungime, măsurat de la baza cozii până la ochi, și cântărea aproximativ 90 de livre. După 22 de ani, la stația de curățare de la Intake Dam Fishing Access Site, peștele măsura 52 de inci și cântărea cu aproximativ 27 de livre mai mult.

Cel mai mare pește-spatulă recoltat în Montana în 2026

Specialiștii estimează că peștele avea cel puțin 40-42 de ani, însă vârsta reală ar putea fi mult mai mare. Backes a explicat că exemplarele femele cresc mai lent, deoarece o mare parte din energie este direcționată către dezvoltarea ovarelor, producerea icrelor și migrațiile pentru reproducere.

„Acest pește cântărea 90 de livre atunci când a fost marcat, așa că estimez că ar putea avea încă 10-20 de ani peste momentul în care a ajuns la maturitate sexuală. Asta ar indica o vârstă minimă rezonabilă între 52 și 62 de ani”, a spus Backes.

Vârsta exactă a peștelui va fi stabilită în primăvara următoare, după analizarea unei secțiuni din maxilar. Studiul va fi realizat de Dennis Scarnecchia, cercetător la Universitatea din Idaho.

Exemplarul capturat de Trevor Swisse a devenit cel mai mare pește-spatulă recoltat în Montana în 2026. Recordul statului este însă deținut de un pește de 142,5 kilograme prins de Larry Branstetter pe râul Missouri, pe 20 mai 1973.

×

Fanatik

Antena Sport

Observator News

Longevity Magazine

x close