Guvernul a aprobat vineri un proiect de hotărâre prin care se menţine eliberarea gratuită a primei cărţi electronice de identitate, pe întreaga durată a implementării programului, utilizând sumele alocate prin Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR).
"Emiterea gratuită a cărţilor electronice de identitate se va realiza exclusiv în limita fondurilor deja alocate şi disponibile, cu respectarea regulilor de eligibilitate şi a perioadei de implementare a investiţiei, fără alocarea de fonduri suplimentare de la bugetul de stat", se arată într-un comunicat de presă al Guvernului.
În nota de fundamentare aferentă proiectului de hotărâre se precizează: "Prin proiectul de act normativ se urmăreşte eliberarea gratuită a primei cărţi electronice de identitate din sumele alocate prin PNRR pe întreaga perioadă de implementare a PNRR, şi după atingerea Jalonului 173, în limita fondurilor alocate proiectului 'Stimularea adoptării cărţii electronice de identitate de către cetăţenii români'. Având în vedere disponibilul financiar existent şi necesitatea asigurării continuităţii măsurilor prevăzute prin proiect, se justifică oportunitatea menţinerii gratuităţii cărţii electronice de identitate pentru cetăţeni pe întreaga perioadă de implementare a proiectului, respectiv până la data de 29 august 2026, în limita sumelor alocate prin PNRR".