Echipa „România Inteligentă” a însoțit cursanții școlii de vară ce a construit o punte în timp și spațiu între orașul simbol al imperiului și colonia romană din Dacia. Jurnaliștii Antena 3 CNN au descoperit însă cât de avansat era, din punct de vedere urbanistic și al confortului cotidian, orașul Pompeii, dispărut după teribila erupție a vulcanului. Un adevărat oraș smart în plină eră antică.
Șase metri de cenușă groasă și de piatră împrăștiate din măruntaiele incandescente ale Vezuviului au învelit într-un sarcofag natural și au conservat miraculos Pompeii și Herculaneum, două dintre orașele înfloritoare ale civilizației romane, timp de aproape 2000 de ani. Din 79 după Hristos și până la primele săpături metodice din secolul 18, nimeni nu a știut unde au dispărut cei peste 10.000 de locuitori și viața lor prosperă.
„Un oraș cu adevărat inteligent de acum 2.000 de ani, puțini ar crede asta, fiindcă toată lumea ține minte Pompeii pentru felul în care a fost înghețat timpul atunci când vulcanul a erupt și a îngropat în lavă și cenușă întregul oraș. Sunt multe lucruri care pot fi spuse despre Pompeii ca oraș inteligent, de la managementul deșeurilor la managementul traficului, la iluminatul nocturn. Ei bine, da, există ceva absolut inedit în materie de iluminat nocturn aici, în Pompeii, și până la felul în care era folosită apa pentru a ajunge chiar și la etajul al doilea al unor clădiri”, a explicat Adrian Ursu, realizator Antena 3 CNN.
„Într-adevăr, orașul este deosebit de modern din acest punct de vedere, comparativ cu orașele noastre de astăzi. Existau numeroase soluții tehnice care par să fi fost înaintea vremurilor lor, fiind conceput, practic, ca un "oraș inteligent", deși acestea au apărut din necesitate în lumea antică.
Este suficient să ne gândim la provocarea reprezentată de aprovizionarea cu apă. Orașul exista deja înainte de construirea apeductului, așadar a trebuit să dispună de sisteme proprii pentru a valorifica la maximum resursele de apă disponibile, în special apa de ploaie, ceea ce a dus la implementarea unor soluții precum colectarea apei pluviale, construirea unor cisterne de stocare, crearea unor sisteme interconectate cu apeductul și alte diverse inovații”, a completat și Raffaele Martinelli, arhitect și ghid turistic.
„Nu prea sunt deloc semne de ploaie, dar, dacă totuși se întâmplă, iar asta se întâmpla din când în când, exista o soluție și pentru asta în orașul inteligent Pompeii. Scurgerile de pe marginea trotuarelor captau apa de ploaie și o dirijau prin niște canale săpate în fiecare piatră de bordură până la locul de deversare. Ce n-au rezolvat însă este aerul condiționat. Uite, asta n-au reușit să rezolve la Pompeii. În afară de instrumentul ăsta, nu prea e altă soluție sub soarele arzător”, a mai spus Ursu.
În orașul în care ajungeau negustori din întregul imperiu, în care mii de sclavi erau puși la muncă pentru bunăstarea nobililor și cetățeni ai Romei veneau pentru teatre, temple sau terme, era nevoie de o gestiune inteligentă a traficului pietonal sau al atelajelor.
„Așa arată o intersecție perfectă într-un sistem de management al traficului de acum două milenii: sensuri unice pe fiecare dintre punctele cardinale, treceri de pietoni tridimensionale, cu posibilitatea de a lăsa roțile carelor să pătrundă pe stradă, trotuare supraînălțate, astfel încât să nu fie inundate de apă. Lipsesc, desigur, doar semafoarele, dar cred că se descurcau. Ei aveau un băiat care dirija atât carele, cât și pietonii”, a spus Ursu.
„Într-adevăr, în opinia mea, aceasta este o afirmație oarecum forțată, având în vedere problemele actuale. Însă vă pot spune un lucru, bazându-mă pe experiența studierii altor situri, și anume că oamenii din antichitate realizau lucrări care funcţionau eficient și care au rezistat în timp, așa cum o fac și astăzi.
Având în vedere că nu am realizat un studiu urbanistic și, prin urmare, nu am analizat întreaga rețea stradală, fie ea destinată vehiculelor sau pietonilor, totuși, pe baza unei evaluări preliminare și a propriei mele experiențe, astfel de probleme existau cu certitudine. La urma urmei, înainte de erupția Vezuviului, Pompeiul era un oraș foarte activ și, aș spune, foarte modern”, a mai spus Pietro Grimaldi, cercetător.
„Așa arată o trecere de pietoni de acum 2.000 de ani, aici, în Pompei. E foarte simplu: pe aici curgea apa de ploaie, uneori curgeau și zoaiele. Ca urmare, pietonii nu trebuiau să-și ude sandalele romane. Și atunci foloseau această trecere tridimensională, care permitea însă carelor să traverseze drumul cu roțile printre pietrele pe care le foloseau pietonii. Și un amănunt important: distanța dintre aceste pietre, adică distanța dintre roțile carelor romane, este cea care a dat dimensiunea ecartamentului căii ferate din Italia modernă.
V-au enervat stâlpișorii lui Firea sau ai lui Nicușor Dan? Ei bine, gândiți-vă că, acum 2.000 de ani, nimeni nu era supărat pentru un astfel de stâlp care bloca accesul carelor pe o stradă ce trebuia să rămână doar pietonală.
Vă arăt ceva și o să credeți, probabil, că oamenii ăștia au lăsat niște pietre aici, pe bordură, pe la marginea străzii, acum 2.000 de ani. Sunt un fel de „bumpere” care împiedicau parcarea ilegală. Dacă veneai cu carul și încercai să tragi la bordură, nu puteai să te apropii prea mult. Ca urmare, rămâneai în mijlocul drumului. Rămânând în mijlocul drumului, erai amendat pentru că ai blocat traficul. Și, în felul ăsta, nu parcai ilegal la bordură”, a mai spus Ursu.
Iar într-un oraș cu viață socială trepidantă, cu tentații ale huzurului și ofertă culturală bogată era nevoie ca zonele pietonale destinate accesului spre băile termale, amfiteatre, bordeluri sau biblioteci să fie delimitate cu borduri de două palme înălțime, inaccesibile carelor.
Nu ne-ar ajunge însă proviziile ca să vă povestim zile întregi câte alte descoperiri smart poți face în orașul dispărut după două milenii: pietre lucioase, deschise la culoare care iluminau noaptea marginea trotuarului reflectând razele lunii, semne ilustrative pictate sau săpate în piatră pentru a sugera o pâine sau o foarfecă alături de săgeți, ca un GPS străvechi care indica încotro e brutăria și unde e croitorul, și chiar da, trusă pentru implant dentar în cabinetul unui stomatolog.
O întrebare rămâne însă: ce s-a întâmplat niște sute de ani cu multe dintre aceste invenții și soluții ingenioase pe care apoi omenirea le-a uitat până le-a reinventat.
