Andreea și Adrian Bolba au plecat din Brașov în urmă cu peste 20 de ani. În septembrie 2019 au deschis, în afara Barcelonei, propria școală. Nu ca afacere, la început, ci din disperare de părinte. La Natura Montessori School învață copii de 24 de naționalități. Din cele cinci zile de școală, patru sunt dedicate metodei Montessori, iar una întreagă se desfășoară afară, în pădurea care înconjoară clădirea.
› Vezi galeria foto ‹
Totul a pornit de la un diagnostic. În urmă cu opt ani, fetița cea mare a familiei Bolba a fost diagnosticată cu sindrom Asperger, iar școala în care învăța nu-i oferea ce avea nevoie. Așa că părinții au făcut ce fac puțini oameni: în loc să caute o altă școală, au construit-o pe a lor.
„Neavând condițiile optime în școala unde deja studia, am decis împreună cu soția să deschidem un proiect propriu, un proiect al nostru, pentru a-i putea da tot ceea ce are nevoie”, povestește Adrian Bolba.
Ce este metoda Montessori
Înainte de a merge mai departe cu povestea, să lămurim despre ce vorbim. Pentru că „Montessori” a devenit un soi de cuvânt la modă, lipit pe tot felul de jucării de lemn scumpe și grădinițe cu prețuri pe măsură și, de multe ori, golit de adevăratul sens.
Metoda a fost creată la începutul secolului XX de Maria Montessori, prima femeie medic din Italia. Ideea de bază răstoarnă logica școlii clasice: în loc ca toți copiii să învețe același lucru, în același ritm, după aceeași programă, copilul este pus în centru. Se pleacă de la ce îl pasionează, de la ritmul lui, de la ce poate face elsingur.
„Montessori este o pedagogie personalizată, centrată pe copil, pe nevoile specifice ale fiecărui copil. Se bazează pe observarea științifică. Noi observăm în detaliu comportamentul, talentul, pasiunile fiecărui copil și încercăm să le amplificăm la maximum. Este un proces dinăuntru în afară, ca și cum găsim o mică flacără și o aprindem în copil”, explică Andreea Bolba.
Practic, nu profesorul toarnă informație în mintea unui copil, ci copilul descoperă singur, prin materiale concrete pe care le poate atinge și manipula. De aici și absența caietelor și a manualelor, acesta fiind un lucru care-i sperie pe mulți părinți la primul contact, părinți învățați cu metodele școlii tradiționale.
„Absolut toate conceptele din toate ariile curriculare le găsim expuse în ambientul Montessori, de la matematică la limbi străine, geografie, istorie, biologie. Absolut toate conceptele se învață printr-un material concret, manipulativ”, explică Andreea.
Iar teme pentru acasă? Nu există.
„Tot ce au nevoie să învețe, învață la școală. Doar dacă simt ei nevoia să aprofundeze anumite subiecte, pot merge să viziteze un muzeu sau să ia un interviu cuiva, dar nu trebuie să facă lecții”, spune ea.
De ce contează asta? Pentru că trăim, acum, într-o lume în care copiii sunt tot mai anxioși, tot mai dependenți de note și de validare externă, astfel că o metodă care pariază pe autonomie, pe curiozitate reală și pe respectul pentru ritmul fiecăruia nu mai e un moft.
Nu doar Montessori. Și pădurea
Școala familiei Bolba nu se oprește la materialele de lemn din clasă. O zi pe săptămână, copiii ies complet din clădire și învață în pădurea care înconjoară școala. Se numește forest school sau, cum îi spun spaniolii, escola bosc.
„Noi îmbinăm, în proporție de 80%, adică 4 zile pe săptămână implementăm metodologia Montessori și o zi pe săptămână facem exclusiv educație în natură”, spune Adrian, care se ocupă chiar de această ramură.
Iar ce se întâmplă în pădure sună, pentru un părinte român obișnuit cu „ai grijă să nu răcești", aproape ireal. Copiii se cațără în copaci, fac leagăne agățate de crengi, aleargă, culeg frunze și fac artă din culorile toamnei. Dar mai ales: învață să supraviețuiască.
„Învățăm tehnici de supraviețuire, îi învățăm pe copii cum să facă focul, cum să potabilizeze apa, cum să facă refugii în caz de necesitate, le dăm lecții de prim ajutor. Copiii, începând de la 3 ani, folosesc unelte, scule, cuțite, fierăstraie și chiar învață să le folosească în condiții de siguranță; nu am avut practic accidente pe parcursul acestor ani. Iar încrederea în sine a copiilor se dezvoltă incredibil de mult”, povestește el.
Adrian recunoaște că teama părinților e firească. Cine ar sta liniștit văzându-și copilul de 3-4 ani cu un cuțit adevărat, uneori mare, în mână?
„Dar văzând progresul și ceea ce învață aici în școală, și știind că sunt pe mâini bune, într-un final văd rezultatele și sunt foarte mulțumiți” – Adrian Bolba.
Ideea acestui gen de cursuri este veche de când lumea: un copil căruia i se dă responsabilitate reală devine responsabil. Un copil tratat ca fiind capabil devine capabil.
Copiii care își educă părinții
Iar cel mai bun efect al acestei școli nu se vede în clasă, ci acasă. Copiii se întorc din pădure și încep, fără să-și dea seama, să-și „reeduce” părinții.
„Familiile și părinții deja vin și ne dau acest feedback, prin care ne spun că, la rândul lor, copiii îi îndrumă să iasă cât mai des cu ei în pădure, să meargă cu cortul, îi învață pe părinții lor ceea ce ei au învățat aici în școală: cum să facă focul cu anumite dispozitive sau cum să potabilizeze apa, cum se construiește și se montează un cort când merg în camping”, explică cei doi soți.
Și nu e vorba doar de tehnici de camping. E vorba de o întreagă conștiință civică pe care micuții o cară acasă în ghiozdan.
„Chiar de multe ori părinții recunosc faptul că, mergând cu copiii prin parc sau prin oraș, aceștia le atrag atenția: «Uite, mami, un gunoi, trebuie să-l luăm, să-l aruncăm la coșul de gunoi»”, spun ei.
Incendiile din Spania
Cum vara Spaniei a devenit sinonimă cu incendiile, întrebarea a venit firesc: de ce ard atât de des pădurile? Adrian, care își petrece o zi pe săptămână printre copaci, are un răspuns care începe cu încălzirea globală, dar nu se oprește acolo.
„În primul rând putem pleca de la educația cetățenilor de rând. De multe ori nu sunt conștienți de simplul fapt că a arunca un muc de țigară pe autostradă în timp ce conduc, sau a lăsa obiecte aruncate în pădure – cum am spus și înainte, sticle, cioburi – poate reprezenta un pericol real în a izbucni, în a provoca incendii”, explică el.
Iată, un detaliu pe care nu toți îl știu: un simplu ciob de sticlă, lăsat la soare, poate declanșa un incendiu prin efect de lupă. La școala Bolba, copiii au deja reflexul de a-l ridica.
Adrian adaugă o observație: proprietarii care nu-și curăță terenurile iarna pregătesc, fără să vrea, dezastrul de vară.
„Chiar în această primăvară, după cum bine știți, a plouat foarte mult, vegetația a crescut enorm, iar când vine valul de căldură, acea iarbă verde din primăvară se usucă și devine un combustibil foarte periculos; o mică scânteie poate duce la un dezastru greu de oprit”, spune el.
Iar copiii? Ei fac focul într-o groapă săpată în pământ, îl sting cu apă și pământ, și știu să citească semnele: „În momentul în care vedem vreo urmă de fum, automat ne face să ne gândim că în locul acela a izbucnit un incendiu”.
Școala are chiar un protocol intern, cu alarmă și punct de adunare, pentru orice urgență.
24 de naționalități. Și un ghem de identități
De când a fost acreditată ca Școală Internațională Americană, Natura Montessori a devenit un mic Turn Babel fericit. „Avem aproape 23-24 de naționalități diferite în toată școala”, spune Andreea.
În clasă, o profesoară vorbește exclusiv spaniola, alta engleza, a treia catalana. Iar între ei, copiii amestecă vesel engleza, spaniola, franceza, uneori araba. Fără traduceri, fără crize. Copiii, spre deosebire de adulți, nu se sperie niciodată de o limbă nouă.
Când tata e „profesorul Adrian”
Există și un preț personal al acestei aventuri. Pentru fetițele familiei Bolba, școala părinților nu e mereu un privilegiu.
„Nu tot timpul o văd ca pe o chestie pozitivă, pentru că Adrian lucrează ca profesor la școală și aici nu-i pot spune «tata». Îi spun Adrian, este doar un profesor în plus și cred că e o chestie care le-a afectat într-un fel”, recunoaște Andreea.
Adrian merge chiar mai departe. Ca să nu pară că-și favorizează fiicele, ajunge să facă exact opusul: „De multe ori evit să le aleg pe fiicele mele, ca să nu dau senzația că beneficiază de faptul de a fi copiii unor directori de școală, și de multe ori acasă îmi reproșează acest lucru: «Da, dar de ce trebuie tocmai lucrul ăsta să joace împotriva noastră, să fim prejudiciate de acest lucru?»”.
Un business care abia acum vede orizontul
Pentru că, dincolo de pedagogie și pădure, Natura Montessori e și o afacere. Una 100% privată, fără niciun leu – sau euro – de la stat.
„Nu avem niciun fel de ajutor din partea Guvernului, din partea Ministerului Educației”, precizează Adrian. Toate fondurile vin strict din taxele plătite de familii.
Iar drumul, ca la orice business, n-a fost lin: „La început, cu siguranță, ca la orice business, primii 3-5 ani reprezintă o perioadă dificilă, de clădire și de stabilitate a acelui proiect”.
Abia acum, la începutul celui de-al optulea an școlar, familia spune că vede orizontul și așteaptă și primele beneficii economice.
Ce i-a ținut pe linia de plutire? O reziliență pe care Adrian o leagă direct de condiția lor de străini: „Faptul de a fi străini într-o țară care nu e a ta te întărește, și probabil că o familie de spanioli, dacă ar fi făcut acest lucru sau ar fi trecut prin ce am trecut noi, ar fi renunțat de multe ori în situații grele, complicate. Dar noi nu ne-am lăsat doborâți, să spun așa, și am continuat chiar cu mai mare îndârjire”.
Ce rămâne din povestea asta
„În primul rând, că totul este posibil. Trebuie doar să vrei, să vrei cu adevărat, să ai un scop nobil, iar lucrurile până la urmă se aliniază în așa fel încât să-ți atingi obiectivele. Cred că viața ne-a dat o provocare, iar noi am știut să o transformăm într-un scop în viață. Am avut susținerea celuilalt. În momentele în care cădeam, cel de lângă noi ne ridica și cred că, dacă eram singuri pe drumul acesta, n-am fi ajuns departe”, crede Andreea.
