Unii profesorii care au elaborat programa la "Limba română" pentru liceu aduc acuze grave în Educaţie. Ei susţin că au fost obligaţi să semneze contracte de confidenţialitate, pentru a nu divulga ce conţine noua materie, iar ministrul Educației ar fi fost presat să aprobe forma finală propusă. Dezvăluirile au fost făcute de Radu Szekely, consultant educațional şi unul dintre consilierii lui Daniel David.
După criticile atrase de noua programă la "Limba română" pentru liceu, izbucneşte un nou scandal. Consilierul Radu Székely a susţinut că profesorii care au lucrat la elaborarea programei pentru 2Limba şi Literatura Română" au fost obligaţi să semneze o clauză de confidenţialitate, potrivit căreia n vor divulga nimic despre ce conţine programa, până la lansarea în dezbatere publică.
Şi un fost decan al Facultăţii de Litere, de la Universitatea Bucureşti, au susţinut că profesorii care au lucrat la programă au fost somaţi să semneze acea clauză. Radu Szekely afirmă că lipsa de transparenţă nu poate duce la un rezultat bun.
Referitor la noua programă, criticii ei au spus că nu este deloc atractivă, este încărcată şi că nu-i îndeamnă pe copii să citească.
"Specialiști sau cetățeni? Această programă pare scrisă de experți în istorie literară pentru viitori doctoranzi în filologie. Este, poate, o programă excelentă pentru profilul Filologie din filiera teoretică, pe care l-am absolvit și eu acum 30 de ani, unde studiul diacronic și aprofundat al limbii sau literaturii vechi are sens, este probabil dorit, poate fi o pasiune.
Dar impunerea ei ca Trunchi Comun pentru toți elevii – inclusiv pentru cei de la tehnologic care au nevoie de competențe de comunicare adaptate viitoarei profesii – este o eroare pedagogică majoră. Riscăm să transformăm ora de română într-un motiv de abandon școlar sau, cel puțin, de abandon cognitiv", a postat Radu Székely pe Facebook.
Ar fi fost presiuni asupra ministrului Educaţiei
Consilierul Radu Szekely mai susţine că s-au făcut presiuni şi asupra lui Daniel David ca să aprobe programa. Ministrul Educației n-a oferit, până acum, Antenei 3 CNN un punct de vedere pe marginea acestui subiect.
Edupedu.ro scrie că ministrul Daniel David este cel care a aprobat structura grupurilor de lucru pentru noile programe. Radu Szekely este consilier onorific al ministrului Educației și Cercetării din aprilie 2025.