Antena 3 CNN Politică Radu Miruţă, după vizita la Câmpia Turzii: Avioanele de vânătoare pot acționa în orice zonă în care spațiul României ar fi încălcat

Radu Miruţă, după vizita la Câmpia Turzii: Avioanele de vânătoare pot acționa în orice zonă în care spațiul României ar fi încălcat

M.P.
1 minut de citit Publicat la 11:40 31 Dec 2025 Modificat la 11:40 31 Dec 2025
radu miruta
Radu Miruţă, în vizită la baza de la Câmpia Turzii. Sursa foto: Radu Miruţă / Facebook

Ministrul Apărării Naționale, Radu Miruță, a declarat, miercuri, după ce, marţi, a vizitat Baza 71 Aeriană „General Emanoil Ionescu” de la Câmpia Turzii, alături de prim-ministrul Ilie Bolojan şi de premierul olandez Dick Schoof, că "România este o țară sigură" şi că "de la Câmpia Turzii, de la Fetești și din alte puncte strategice, în câteva minute, avioanele de vânătoare pot ajunge și acționa în orice zonă în care spațiul aerian al României și al NATO ar fi încălcat".

"Înainte de Anul Nou, am mers o zi alături de cei care sunt departe de casă, de familie și de oamenii dragi. Ieri am fost, împreună cu premierul României, domnul Ilie Bolojan, și cu prim-ministrul Țărilor de Jos, Dick Schoof, la Baza 71 Aeriană „General Emanoil Ionescu” de la Câmpia Turzii.

Acolo, militari români, umăr la umăr cu militari olandezi, americani și, în funcție de misiuni, militari de alte naționalități, desfășoară antrenamente de zbor, pregătire operațională și exerciții tactice.

În uniforme, de la distanță, toți par la fel. De aproape însă, în spatele uniformelor, fiecare are provocările lui, problemele lui, dorul lui de casă, de soție sau soț, de copii, de părinți.

Am mers să iau masa cu ei, să îi întreb ce ar face pentru baza lor dacă ar fi miniștri ai Apărării, să le mulțumesc pentru că au ales acest drum și pentru profesionalismul de care dau dovadă. Militarii români, prin profesionalismul lor, sunt cu adevărat niște ambasadori excepționali ai României.

De la Câmpia Turzii, de la Fetești și din alte puncte strategice, în câteva minute, avioanele de vânătoare pot ajunge și acționa în orice zonă în care spațiul aerian al României și al NATO ar fi încălcat. Veghează și acționează de sus, pentru ca jos sa fie un mediu sigur pentru fiecare dintre noi.

Da, România este o țară sigură. Iar responsabilitatea mea este să mă asigur că acești profesioniști primesc respectul și resursele pe care le merită", a postat Radu Miruţă pe Facebook.

Ştiri video recomandate
×

Fanatik

Antena Sport

Observator News

Parteneri
x close