Alan Cole, un economist fiscal în vârstă de 37 de ani, a decis să își riște toate economiile, mai exact 342.195,63 dolari, într-un pariu pe o platformă de tip prediction market. Spune despre el că nu este genul care joacă la jocuri de noroc, potrivit Wall Street Journal.
Cu studii la universități de elită, credit ipotecar și un copil mic, Cole era până recent un investitor obișnuit, atent la piețe și cititor constant al presei financiare. Lucrurile s-au schimbat când inițiativele promovate de Elon Musk prin așa-numitul „Department of Government Efficiency” (DOGE) au alimentat pariuri că miliardarul va reuși să reducă drastic dimensiunea și cheltuielile guvernului federal.
Pe platforma Kalshi au apărut instrumente financiare care permiteau utilizatorilor să mizeze pe evoluția cheltuielilor federale. Mulți au pariat că acestea vor scădea. Cole a făcut contrariul.
Miza lui era simplă: dacă, în fiecare trimestru din 2025, cheltuielile federale ale SUA urmau să depășească nivelul din trimestrul al patrulea al anului 2024, el urma să câștige. Din perspectiva sa, nu era un joc de noroc, ci o concluzie logică bazată pe date.
Cole nu este specialist în buget federal, ci lucrează la Tax Foundation, unde se ocupă de fiscalitatea corporativă internațională. Însă are suficientă experiență cât să știe că promisiunile politice se lovesc adesea de realitatea cifrelor.
În opinia sa, chiar dacă Musk ar reduce contracte guvernamentale și ar diminua aparatul administrativ, nu ar putea tăia semnificativ cheltuieli majore precum Social Security și Medicare. Iar presiunile structurale, inflația, îmbătrânirea populației, costurile medicale și plata dobânzilor, împing bugetul în sus aproape automat.
Piețele de predicții de pe Kalshi măsurau cheltuielile în dolari nominali, ajustate sezonier și raportate anual. Pentru a câștiga, Cole avea nevoie doar ca acestea să crească, lucru care, istoric, se întâmplă aproape constant.
Treptat, el a ajuns să dețină peste 3% dintr-o piață de pariuri de 12 milioane de dolari legată de cheltuielile federale. Și-a structurat miza astfel încât ar fi pierdut doar dacă bugetul ar fi scăzut cu mai mult de 50 de miliarde de dolari.
Pe 20 februarie au fost publicate datele finale pentru 2025. Diferența nu a fost nici pe departe strânsă: cel mai scăzut trimestru din 2025 a fost cu 66 de miliarde de dolari peste nivelul-țintă al pariului. Cole a încasat 470.300 de dolari, obținând un profit de peste 128.000 de dolari, adică aproximativ 37%.
Chiar și așa, câștigul nu este integral: va plăti taxe pe profit și a ratat o parte din creșterile bursiere din perioada în care banii nu au fost investiți.
Înainte să meargă „all in”, și-a testat ideea în cercurile de experți în politici fiscale din Washington. Jessica Riedl, fost consilier republican în Senat, era convinsă că va câștiga, dar nu a investit bani proprii, invocând riscuri legate de lichiditate sau eventuale probleme administrative.
Și soția sa, Natalie Lynch, consultant, a vrut explicații detaliate înainte de a-și da acordul. A fost convinsă abia după ce a analizat metodologia și a citit comentariile celor care mizau pe scăderea cheltuielilor, considerând că mulți nu înțelegeau pe deplin produsul financiar.
Cât despre ce va face cu banii, o parte ar putea merge înapoi în contul de investiții, dar familia ia în calcul și o casă mai mare, o a doua mașină sau chiar o piscină dacă se mută la periferie.
Iar la următoarea ieșire la prânz cu prietenii, spun apropiații, nota de plată va fi, fără îndoială, a lui.