Sindicaliștii Federației "Spiru Haret" și ai Federației Sindicatelor Libere din Învățământ, FSLI, s-au adunat, miercuri, în fața Ministerului Educației și Cercetării pentru a denunța deciziile guvernamentale care, spun protestatarii, condamnă învățământul românesc la sărăcie.
Manifestanții, în număr de câteva sute, au adus sirene și vuvuzele, precum și pancarte cu mesaje precum: "Educație, nu austeritate", "Nu ne obligați să intrăm din nou în grevă", "Circulara nr. 26564/2026 - Tăieri ilegale de drepturi", "Vrem dialog social, nu dictatură prin circulară!", "O minciună guvernamentală - învățământul, prioritate națională", "Neputința politică sacrifică generații".
Ministrul Educației, Mihai Dimian, a coborât pentru a discuta cu protestatarii.
![]()
"Suntem astăzi în stradă, în fața Ministerului Educației, pentru a spune un nu hotărât bătăii de joc la adresa profesorilor și a copiilor noștri!
Protestăm ferm față de deciziile care distrug învățământul românesc. Cerem revocarea de urgență a Circularei nr. 26564/17.04.2026 privind reducerea cheltuielilor de personal în anul 2026.
Acest document a fost emis cu încălcarea legislației, fără ca federațiile sindicale să fi fost consultate.
Circulara încalcă articolul din O.U.G. nr. 7/2026, care spune că legea exceptează în mod clar și expres toate unitățile și instituțiile din învățământul de stat de la reducerea cheltuielilor de personal.
Deoarece fac parte din rețeaua școlară, unitățile de educație extrașcolară și inspectoratele sunt, de asemenea, exceptate. Nu acceptăm subfinanțarea!", au declarat sindicaliștii.
Protestatarii au denunțat noua lege a salarizării
Potrivit sindicaliștilor, noua lege a salarizării "apărută pe surse" condamnă profesorii la sărăcie.
În opinia protestatarilor, un profesor debutant ar fi trebuit să aibă un salariu de 8.600 lei brut în 2026, dar promisiunea "a fost ștearsă cu buretele".
"Promisiunea că salariul maxim din învățământ va fi egal cu cel al unui medic specialist a fost încălcată flagrant.
Diferența este acum de aproximativ 4.300 de lei în defavoarea profesorilor! Atragem atenția Guvernului Bolojan, președintelui Nicușor Dan și întregii clase politice: Tăcerea voastră este complice la colapsul educației! Vreți o țară din care oamenii capabili pleacă?", au reclamat sindicaliștii de la "Spiru Haret".
Într-un comunicat difuzat la finele săptămânii trecute, FSLI și Federația "Spiru Haret" au acuzat că proiectul noii legi a salarizării unitare reprezintă "o încălcare flagrantă a legislației în vigoare, o sfidare a angajamentelor asumate față de organizațiile sindicale și o dovadă incontestabilă că Guvernul, președintele României și partidele politice îngroapă Educația, în loc să o trateze ca pe fundamentul pe care se construiește viitorul unei națiuni".
Cele două federații sindicale solicită respectarea integrală a prevederilor OUG nr. 57/2023 privind baza de calcul a salarizării personalului didactic și corectarea de urgență a proiectului de lege a salarizării unitare, apărut în spațiul public, cu angajamentele asumate față de sindicate și față de instituțiile financiare internaționale.
