Emo = emoţie, emoţional, emoţionat, sensibil.
Definiţiile şi descrierile existente pe internet ? destul de puţine la număr,
conduc la unele confuzii şi la dificultatea de a diferenţia clar stilul emo de altele
asemănătoare. În România, primul val de ştiri pe tema ?emo? s-a propagat în
urma sinuciderii unei adolescente de 12 ani, în urmă cu o lună. Bloggerii s-au
ocupat mult mai intens de subiect, dând naştere la numeroase dispute. Antena3.ro şi-a propus să studieze mai adânc acest stil, propriu multor adolescenţi
din România şi nu numai. De ce emo?
Există vreo legătură între muzica pe care o ascultăm şi tendinţele
maniaco-depresive? Sau vorbim aici despre adolescenţi obişnuiţi, diferiţi ca
orice generaţie de cea precedentă, a părinţilor? Se poate vorbi de o reacţie
negativă faţă de emo aşa cum puritanii anilor 50 din Statele Unite s-au
îngrozit văzând cum copiii lor se dedică muzicii rock?n?roll?
Totul a început în anii 80, când muzica şi
curentul punk au dezvoltat mai multe subdiviziuni, printre care şi hardcore
punk, de unde a plecat şi ?emo?. Prima trupă catalogată drept emo pare a fi Rites of Spring, fondată în primăvara
anului 1984: pe ruinele punk hardcore, vocalistul Guy Picciotto pune o amprentă
puternic emoţională, cu versuri mai melodice, introspective, cu tendinţe
depresive, păstrând totuşi furia punk. Sigur, o singură trupă nu poate fi
făcută responsabilă pentru ceea ce sunt astăzi emo.
Vara anului 1985 este cunoscută ca ?o vară a
revoluţiei?: un nou val de ?punk-rock-tempo? devine cunoscut prin trupe ca Three,
Gray Matter, Soulside, Ignition, Marginal Man, Fire Party, Rain, Shudder to
Think, etc. Trupa Embrace, cu al său
vocal Ian MacKaye, promovează versuri cu încărcătură puternic emoţională şi
frământări interioare pe fondul chitării cu influenţe pop. În timp, aceste
trupe au devenit reprezentative pentru aşa zisul ?sunet Washington DC clasic?. Ironic, unii i-au spus
?emo?, prescurtând ?emotional?, iar termenul a fost folosit serios pentru prima
dată într-un interviu acordat de MacKaye revistei Flipside. Imediat, formaţiile
?DC? au adoptat denumirea. În 1986,
deja existau trupe dedicate exclusiv acestui sound ? The Hated sau Moss Icon.
De aceasta din urmă s-au lăsat cel mai mult influenţate viitoarele trupe emo,
mai exact de dinamică, sunetul chitărilor, dar mai ales de stilul vocal.
Moss
Icon ? Guatemala
Până astăzi, ?emo? a trecut prin diverse
stiluri şi sunete, trecând prin indie, rock progresiv, alternativ. Între timp,
în anii 90 a explodat Nirvana: ce
are trupa lui Kurt Cobain în comun cu emo? Vestimentaţia grunge,
ieşită din tipare ? blugii rupţi şi uzaţi, coafura dezordonată, aspectul
neîngrijit şi strigătul depresiei. Muzica lor a intrat în istorie ca exprimare
perfectă a atitudinii muzicale punk, clasice, rock şi pop. Desigur, atitudinea
generaţiei mature de atunci exprima în general cel puţin reţinere în faţa
acestui gen de aspect / muzică / atitudine. Nici sinuciderea lui Cobain nu a
fost de bun augur pentru adolescenţii mereu chinuiţi de întrebări. Revenind la
muzica emo, aceasta se remarcă prin arpegii uşoare de chitară, vocalize uşoare,
apoi orchestra distorsionată, şi înapoi la partea uşoară. Versurile sunt
sensibile şi se leagă de o arie largă de subiecte ? de la iubiri pierdute la credinţe
religioase sau anxietate pur şi simplu.
La jumătatea anilor 90 a venit al doilea val
al genului: Jimmy Eat World, Sunny Day Real Estate sau The Get Up Kids. Sigur, nu prea s-a
auzit mare lucru despre ei în acea perioadă. Sigur, nici nu putea fi vorba de
depresii sau sinucideri. În anul 2000, casele de discuri şi-au reîntors
privirile asupra genului, aproape uitat. L-au remodelat şi resuscitat, iar
trupe precum My Chemical Romance sau
Fall Out Boy au cunoscut succesul. În
zilele noastre, muzica emo este o combinaţie de pop şi rock fără legătură cu
cea din anii 80-90. Ceea ce contează este că genul a fost promovat serios,
dinspre casele de discuri, dar şi dinspre firmele de îmbrăcăminte de acest gen.
Unele formaţii incluse în cultura emo fără voia lor au preferat să se
delimiteze de aceasta, autoincluzându-se în ?post hardcore?.
Jimmy
Eat World ? The Middle
Ascultătorii genului au devenit emo kids, cei ce poartă îmbrăcăminte emo-style; potrivit site-ului oficial al emo-kids din
România, ei ?sunt persoane mai sensibile, afective şi uşor
impresionabile, datorită unor decepţii peste care nu au putut trece? sau
datorită altor stimuli depresivi, cum ar fi anumite melodii ale genului. Tot
aici aflăm că un emo kid mai poate fi ?o mixtură între goth, rock şi punk kid?,
recunoscut după coafura extravagantă ? rasta, păr lung şi/sau ciufulit, sau
machiajul strident. Au tendinţa să se izoleze şi să fie aspri cu ei inşişi, au
complexe de inferioritate; în cazuri extreme, au depresii, tendinţe de
auto-mutilare şi chiar gânduri de sinucidere. Până la auto-mutilări şi
sinucidere, portretul seamănă puternic cu cel al unui adolescent obişnuit
confruntat cu probleme specifice vârstei ? eşecul primelor relaţii, lipsa de
comunicare cu părinţii sau problemele de la şcoală.
SUICIDUL.
DE CE?
O opinie a scriitorului Cezar Paul-Bădescu ne conduce
înapoi în timp, la cultura romantismului, originea melancoliei, a depresiei,
dar şi a revoltei ? interioare şi împotriva sistemului. El aminteşte de volumul
lui J.W.Goethe, ?Suferinţele tânărului Werther?, devenit călăuză a tineretului
cititor, care a adoptat vestimentaţia şi coafura personajului, dar şi suferinţa
şi emoţia lui. Mai rău, se pare că tendinţele sinucigaşe s-au concretizat, iar
2000 de tineri au murit urmând exemplul lui Werther...
Reveniţi în secolul XXI, adolescenţii de
pretutindeni au dificultăţi de adaptare la lumea din jur ? poate tocmai de
aceea se spune că sunt la ?vârsta critică?. Când intervine suicidul, psihologii
amintesc cauzele unei asemenea tragedii: în general, este vorba despre nerecunoaşterea
apartenenţei tinerilor la un grup social sau nerecunoaşterea şi neacceptarea
valorilor personale de către cei din jur (părinţi, prieteni, profesori). De
asemenea, mediul de viaţă nu îi poate securiza emoţional întotdeauna, nu îi
remarcă reuşitele şi nu îl acceptă. De multe ori, părinţii acestor copii sunt
absenţi, indiferenţi sau prea exigenţi, dacă nu chiar violenţi. Depăşiţi de
situaţie şi de ritmul vieţii actuale, aceştia îşi abandonează uneori rolul de
părinţi.
Când nimeni nu se aşteaptă la sinuciderea unui
copil este clar că acesta a fost neglijat, mai spun psihologii. Adolescenţii se
tem de multe ori că adulţii i-ar respinge dacă le-ar afla problemele şi nu au
încredere în dorinţa acestora de a-i ajuta să depăşească momentele dificile.
Orice sinucidere are drept catalizator o depresie puternică, ce poate fi
prevenită în special prin exprimarea afectivităţii în familie. Psihologii merg
chiar mai departe, dând indirect o explicaţie pentru vârstele din ce în ce mai
mici la care intervine suicidul. S-a constatat că pot suferi de depresii chiar
şi copii în vârstă de doi ani, care reacţionează la un climat dezastruos şi
violent din familie. Fenomenele şi atitudinile celorlalţi membri ai familiei se
reflectă în comportamentul oricărui copil.
La aceşti factori, deosebit de importanţi, se
adaugă dependenţa de programele de televiziune de calitate inferioară şi de internet.
Pentru un părinte poate părea simplu: în faţa televizorului, copilul stă cuminte
şi nu face probleme. Aici învaţă că averea se face fără efort, muzica de
calitate este maneaua, iar alcoolul, ţigările şi drogurile sunt numai bune de
testat. La şcoală, aceste cunoştinţe sunt de multe ori aprofundate, dar adăugăm
şi stresul examenelor, care survin la aceeaşi vârstă critică. Cu ajutorul unui
model de viaţă sau al unei ocupaţii care să îi responsabilizeze mai serios,
adolescentul nu mai are timp să mediteze la nefericire şi mai mult, se poate
simţi util societăţii, arată psihologii.
Potrivit statisticilor, peste 3000 de tineri
s-au sinucis în 2007. 75% din aceştia sunt băieţi. 90% dintre tinerii care se
sinucid au diverse probleme psihice, la care se adaugă lipsa de comunicare,
orientarea sexuală sau abuzurile. Potrivit unui raport al INML, numărul
cazurilor de decese prin sinucidere este în uşoară creştere în Capitală, depăşind
în 2007 media naţională de 11,93 cazuri la suta de mii de locuitori.
Sinucigaşi
peste hotare
Pe lângă fata româncă de 12
ani care s-a sinucis aruncându-se de la etajul X, Andrada Mocănescu, şi alţi
tineri emo au recurs la gestul disperat. Hannah Bond, o tânără de 13 ani din comitatul
Kent, Marea Britanie, a decis şi ea să-şi ia viaţa. Hannah era obsedată de o
formaţie americană şi ajunsese să creadă că moartea e ceva sublim. În urmă cu
un an, Jodie şi Steph, alte două fete emo s-au spânzurat într-un parc din
Melbourne, Australia. Au lăsat şi un mesaj de adio pe internet. Psihologii spun
că muzica emo le-a hrănit depresiile, împingându-le să comită oribilul gest. Acum
trei ani, Joshua, un tânăr emo american de 17 ani, s-a împuşcat în cap, nu
înainte de a-şi anunţa sinuciderea pe internet.
PĂRINŢI
VERSUS COPII
sau
PE
VREMEA MEA...
?Tu? Emo? Nu cred. Eşti doar un copil
teribilist, pe care nu l-au pus părinţii la punct la timp. Când eram mic,
ieşeau tot timpul vecinii la geam să ne certe că facem gălăgie. Voi staţi
lipiţi de monitoare, pe messenger. Vă daţi pe net. Pe deasupra, voi,
adolescenţii din ziua de azi, treceţi pur şi simplu peste perioada cu
plimbările romantice. Ţinutul de mână şi tot ce e non-sexual la o relaţie mai
ales la 13-14 ani, la generaţia asta lipseşte cu desăvârşire. Voi aveţi iubite
la 12 ani??
?Când aveam eu vârsta ta, purtam tricouri cu
Metallica şi aveam plete. Şi acum mai merg la concerte! Asta nu s-a schimbat.
Dar în generaţia mea existau sataniştii care se tăiau pe braţe, sau raverii -
care se drogau. Fiecare epocă are rebuturile ei. Voi de ce vă tăiaţi pe mâini?!
Ne gândim că toate filmele şi toată cultura asta violentă promovată pe toate
mediile vă ameninţă dezvoltarea, dar oare ar trebui să ne îngrijorăm şi din
cauza miilor de cântece cu mesaj depresiv pe care le asculţi? Respingere,
durere, mizerie, pierdere, distrugere? Asta crezi tu că înseamnă viaţa? Din ce
văd eu, eşti doar un adolescent derutat, nehotărât, care îşi caută un scop de a
fi şi dramatizează mai mult decât e necesar.?
?E o fază, o modă. Va trece. Va fi înlocuită
cu una şi mai nasoală...?
?BĂTAIA
E RUPTĂ DIN RAI?
O soluţie nefericită, sugerată încă de mulţi
neaveniţi ? bătaia ? nu duce decât la noi sentimente de frustrare şi nedreptate
în inima unui copil sau adolescent. Cu cât ?sfânta bătaie? e mai violentă, cu
atât creşte ura şi frustrarea. Psihologii spun că "lecţiile" pe care părinţii încearcă să le dea odraslelor nu ajung
unde trebuie. După ce sunt disciplinaţi cu cureaua, mulţi copii se simt umiliţi
şi neajutoraţi, iar principala lecţie pe care o învaţă este ca data viitoare să
aibă grijă să nu mai fie prinşi greşind. Mai mult, educaţia prin bătaie poate duce la concluzia greşită că lovirea cuiva este o metodă acceptată de rezolvare a problemelor.
Ella Moroiu,
Antena3.ro
