x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept

Fii alături de noi!

Atentat sinucigaș pe aeroportul Ataturk din Istanbul. Cel puțin 28 de morți. Aeroportul a fost închis. IMAGINI din aeroport

de A.M.P   •   29 Iun 2016   •   00:16

Mai multe explozii s-au produs marţi seară la Aeroportul Internaţional Ataturk din Istanbul, însoțite de schimburi de focuri, informează presa turcă, care anunță că aproximativ 28 de persoane au murit și alte 60 au fost rănite, potrivit oficialilor din această țară.

Exploziile au avut loc în zona terminalului Sosiri al aeroportului.

Anterior, presa relata că ar fi vorba de 10 persoane ucise.

De asemenea, oficiali turci au declarat anterior că unul sau doi atacatori s-au detonat la intrarea în terminalul pentru zboruri internaţionale al Aeroportului Ataturk, după ce poliţia a deschis focul asupra lor.

Poliția turcă: Atentatul de la Istanbul ar fi fost comis de Statul Islamic

UPDATE: Guvernatorul Istanbulului a afirmat, potrivit canalului turc NTV, că 28 de persoane şi-au pierdut viaţa, iar alte 60 au fost rănite marţi seară în atentatul sinucigaş de la aeroportul internaţional Atatürk, anunţă Reuters.

Potrivit aceleiaşi surse, autorităţile sunt de părere că au fost trei atacatori.

Surse din anturajul prezidenţial au informat Reuters că preşedintele turc, Recep Tayyip Erdogan, premierul Binali Yildirim, şeful de stat-major al forţelor armate au o întrevedere la această oră la Ankara.

AEROPORTUL A FOST ÎNCHIS

UPDATE: Avioanele aflate în zbor au primit permisiunea să aterizeze pe Aeroportul Internaţional Atatürk din Istanbul până la orele 21.10 GMT (miercuri, 00.10), decolările fiind deja oprite după atentatul sinucigaş care a avut loc marţi seară, a anunţat un oficial al companiei Turkish Airlines.

UPDATE: Doi suspecţi s-au aruncat în aer în faţa punctelor de control de la terminalul de Sosiri după ce poliţia a deschis focul asupra lor, a anunţat un oficial turc, citat de DPA.

Primele imagini din timpul exploziilor de pe Aeroportul Ataturk din Istanbul

Ministrul turc al justiţiei, Bekir Bozdag, a precizat, potrivit EFE, că cel puţin zece persoane au fost ucise în acest atentat-sinucigaș.

Un oficial turc a confirmat pentru Reuters că două explozii au avut loc în aeroport. Presa turcă scrie că există informații potrivit cărora exploziile ar fi fost provocate de doi teroriști sinucigași și alți doi înarmați, care au vizat locații separate din aeroport.

Români blocaţi în zona liberă a Aeroportului Ataturk din Istanbul

Focuri de armă au fost auzite și parcarea din apropierea aeroportului, anunță CNN, citând martori. Patru bărbați înarmați ar fi fost văzuți fugind din aeroport spre parcarea cu pricina.

BBC scrie că mai mulți taximetriști au început să transporte răniții către spitalele din zonă.

Poliția a deschis focul asupra unor suspecți aflați la punctul de acces spre terminalul destinat zborurilor internaționale, a afirmat un oficial turc.

"Exploziile au fost foarte puternice, toată lumea a intrat în panică şi a început să fugă în toate direcţiile", a spus un martor pentru CNN-Türk.

Numeroşi poliţişti au stabilit un perimetru de securitate la locul incidentului, potrivit imaginilor prezentate la televizor. Turcia a fost lovită în ultima perioadă de mai multe atentate sinucigaşe, atribuite rebelilor kurzi şi grupării jihadiste Statul islamic.

Întâlnire de urgență la Ankara, după atentatul de la Ataturk

Surse din anturajul prezidenţial au informat că preşedintele turc, Recep Tayyip Erdogan, premierul Binali Yildirim, şeful de stat-major al forţelor armate au o întrevedere la această oră la Ankara.

Aeroportul Ataturk din Istanbul este al treilea cel mai aglomerat aeroport european, cu 61,8 milioane de pasageri în 2015, care leagă Europa de Asia.

sati