Antena 3 CNN Actualitate Gripa AH1N1, în şcoli: Două instituţii din Capitală şi-au reluat activitatea. Un colegiu a fost închis

Gripa AH1N1, în şcoli: Două instituţii din Capitală şi-au reluat activitatea. Un colegiu a fost închis

Gripa AH1N1, în şcoli: Două instituţii din Capitală şi-au reluat activitatea. Un colegiu a fost închis
09 Noi 2009   •   10:30

Gripa porcină continuă să se extindă în şcolile din România. În timp ce unele instituţii de învăţământ îşi reiau activitatea, cazurile noi de infectare cu virusul AH1N1 determină autorităţile să închidă alte şcoli.

Colegiul Matei Basarab din Capitală a fost închis, după ce în instituţie au fost confirmate patru cazuri de gripă AH1N1. Este vorba despre un profesor şi trei elevi.

Alte câteva săli de curs au fost închise la liceele Mihai Viteazul, Lucian Blaga şi Dimitrie Cantemir.

Tot din cauza gripei de tip nou a fost închis, luni, şi Centrul de Plasament Sfânta Ana, din Capitală.

Pe de altă parte, situaţia reintră în normal în unităţile de învăţământ închise în urma depistării unor cazuri de gripă nouă. Ministerul Sănătăţii a anunţat reluarea cursurilor în şcolile generale 147 şi 153 din Bucureşti, Liceul Agricol, Colegiul Sadoveanu şi Grupul de Turism din Iaşi, Şcoala Generală Filiaşi, Liceul Militar Câmpulung Moldovenesc şi Colegiul Ferdinand din Bacău.

Cel mai recent bilanţ al Ministerului Sănătăţii indică un număr total de 907 cazuri de gripă AH1N1, dintre care 25 înregistrate numai duminică.

Antena3.ro

×
Subiecte în articol: AH1N1 gripa porcina şcoli
Parteneri
Patronii de păcănele riscă amenzi de 200.000 de lei dacă nu închid afacerile
x close