Antena 3 CNN Actualitate Iaşi. Adolescentă de 14 ani, în comă alcoolică, după ce a băut aproape un litru de ţuică

Iaşi. Adolescentă de 14 ani, în comă alcoolică, după ce a băut aproape un litru de ţuică

Iaşi. Adolescentă de 14 ani, în comă alcoolică, după ce a băut aproape un litru de ţuică
Sursa foto: adolescenta
25 Mar 2009   •   15:18

A băut aproape un litru de ţuică şi a ajuns la spital în comă alcoolică. Este vorba despre o adolescentă în vârstă de 14 ani din localitatea ieşeană Ţibana. Fata a fost internată la Spitalul de Copii "Sfânta Maria" din Iaşi, având o alcoolemie de 1,85 la mie, anunţă Mediafax.

Fata a fost internată în noaptea de marţi spre miercuri. Au fost necesare câteva ore bune pentru ca adolescenta să-şi revină.

Mama adolescentei le-a declarat doctorilor că s-a îngrijorat văzând că fata nu se întoarce la timp de la şcoală şi a început să o caute. Fata se afla la locuinţa prietenului său, în compania altor adolescenţi. Cu toţii se aflau în stare avansată de ebrietate.

Cătălina Ionescu, purtătorul de cuvânt al spitalului ieşean la care este internată adolescenta, a declarat: "Starea fetiţei este ceva mai bună, însă medicii s-au chinuit câteva ore să o ajute să-şi revină".

Potrivit medicilor, o cantitate de alcool precum cea consumată de adolescenta din Ţibana poate fi fatală pentru copii.

Antena3.ro

×
Subiecte în articol: coma alcoolica
Parteneri
Motivul pentru care prezentatorii Antena 3 CNN au purtat un bujor roșu în piept
x close