Antena 3 CNN Actualitate Inedit Întârzia în fiecare zi la muncă, iar colegii l-au spus șefului. Bărbatul a fost chemat în biroul acestuia, însă nimeni nu se aștepta la ce avea să urmeze

Întârzia în fiecare zi la muncă, iar colegii l-au spus șefului. Bărbatul a fost chemat în biroul acestuia, însă nimeni nu se aștepta la ce avea să urmeze

Întârzia în fiecare zi la muncă, iar colegii l-au spus șefului. Bărbatul a fost chemat în biroul acestuia, însă nimeni nu se aștepta la ce avea să urmeze
Sursa foto: Foto: Pixabay.com
25 Noi 2017   •   16:12

În ultima vreme, întârzia în fiecare zi la muncă, așa că, în cele din urmă, colegii l-au spus șefului. Bărbatul de 32 de ani a fost chemat în biroul acestuia, însă nimeni nu se aștepta la ce avea să se întâmple.

Șeful angajatului a povestit întâmplarea pe o rețea de socializare: „George e unul dintre angajații cu cel mai mare potențial din firmă. Niciodată nu a întârziat rapoartele și a stat peste program chiar dacă i-am zis să plece acasă când se termina orarul. I-am apreciat tot timpul devotamentul, însă, într-o perioadă întârzia zilnic la serviciu.

Eu am aflat asta târziu, după ce ceilalți angajați s-au plâns că întârzie în fiecare zi câte o jumătate de oră, în condițiile în care și ei sunt nevoiți să străbată cu mașina sau mijloacele de transport în comun cam aceiași kilometri.

George mi-a spus că nu a reușit să ajungă la timp pentru că venea zilnic, pe jos, la serviciu. Venea pe jos aproape șapte kilometri pentru că nu avea bani de taxi sau tramvai. L-am întrebat ce s-a întâmplat, dacă îl pot ajuta cu ceva, dacă îl pot împrumuta cu bani, iar el mi-a zis că numai Dumnezeu îl mai poate ajuta. În ultimele săptămâni, a dat toți banii la spitale pentru că mama lui, care suferă din cauza inimii, era sub supraveghere medicală permanentă.

Am înțeles perfect motivele sale și chiar am rămas impresionat. Mi-am dat seama ce om de calitate am și l-am privit în acel moment mai mult decât pe un simplu angajat. M-am hotărât să îi dublez salariul ca să își poată ajuta mama bolnavă. A început să plângă precum un copil și, din acel moment, trebuie să recunosc că relația mea cu angajații s-a îmbunătățit. E ușor sî arunci cu noroi în ceilalți fără să știi ce se întâmplă în viața lor”, a scris bărbatul, potrivit all4romania.eu.

 

×
Subiecte în articol: gest impresionant gest uluitor angajat
Parteneri
Românii vor avea încă o zi liberă în plus în mini-vacanța de Paște
x close