În nordul Europei folosirea furculiţei a fost adoptată mai greu. Prima dată a fost menţionată în 1611 de Thomas Coryat într-un volum despre călătoriile sale în Italia, dar englezii au privit-o ca pe o ciudăţenie a italienilor.
Furculiţa a rămas multă vreme la stadiul de instrument exotic, fiind utilizat rar la diverse dineuri.
Mai mult, reprezentanţi ai bisericii au dezaprobat utilizarea furculiţei, spunând că este o „delicateţe exagerată”.
Au trecut mai bine de 100 de ani până când britanicii au acceptat să folosească tacâmurile, deşi francezii şi suedezii erau deja obişnuiţi cu ele.
Sursa: gustarte.ro
