Antena 3 CNN Actualitate Inedit Oraşul din România care oferă gratuitate cu metroul, în condiţiile în care nu există metrou

Oraşul din România care oferă gratuitate cu metroul, în condiţiile în care nu există metrou

Oraşul din România care oferă gratuitate cu metroul, în condiţiile în care nu există metrou
Sursa foto: Foto: Agerpres
de S.T.    |    23 Noi 2017   •   23:18

Consilierii locali din Piteşti au decis să acorde gratuitate persoanelor cu handicap grav şi accentuat care circulă cu metroul, deşi acest mijloc de transport în comun nu există în oraş.

„Ne gândim să facem un metrou, de luni încolo, să fie gata într-o săptămână. Glumesc. Nici în 100 de ani nu vom avea metrou în Piteşti. E o lege foarte clară şi fermă care ne obligă să decontăm transportul pentru persoanele cu handicap. Am obligaţia să decontăm şi metroul sau alte mijloace de transport pentru că aşa cere legea”, a declarat primarul din Piteşti.

Sursă: Mediafax
×
Subiecte în articol: Pitești metrou
Parteneri
Potopul din Dubai explicat de climatologi
x close