A fost la o înmormântare de-a lor, din Vitoria, apoi a făcut un grătar. S-a găsit cu niște tipi trași în costume de război chimic la poartă. L-au dus la spital, l-au arătat cu degetul. ”Zici că eram terorist, să mor! Mai bine mă băgau la pârnaie!”. ”Pacientul zero”. ”Mi-au strigat că din cauza mea au decretat stare de urgență!”
”Tată, am avut o îngropăciune în Țara Bascilor. Pe 23 februarie. Cum e la noi, la țigani, au venit rubedenii, prieteni, oameni de pe stradă. Unii erau din Haro, alții din Alava, alții de la Madrid. Nu-i știam pe toți. Nu știam nimic! Ziceam că virusul ăsta, corona și mai nu mai știu cum, e ceva lejereanu, ca o gripă, ca o răceală.
Au sosit și unii din afară. De fapt, o singură familie, din Italia. Îmi aduc aminte că s-a tușit mult, dar nu pot zice exact cine horcăia”, spune ”Crevete”. ”Ne-am pupat, ne-am îmbrățișat, a tirat-o fiecare spre casa lui. Unii într-acolo, alții într-acolo. Fiecare pe drumul lui”, povestește bărbatul.
A ajuns acasă, a pus-o de un grătar. ”Pentru pomană, tată, pentru pomană!” Iar s-a lăsat cu alai. Cinci zile s-a simțit rău. S-a dus târziu la ”Hospital Santiago Apostol de Miranda de Ebro”. Târziu rău, pe 1 martie.
S-a trezit, apoi, la poartă, cu niște băieți îmbrăcați ca de război chimic. ”M-au săltat, deși eu urlam că nu vreau!”, adaugă. Pac, ștampilă. ”Pacientul zero” din Spania. De luni până vineri, coronavirusul explodase în zonă: 259 de cazuri!
Conntinuarea, pe A1.ro.
