Voi cu Voicu. Parapsihologul Romulus Popescu: „Gimnastul Dan Grecu era pe moarte, dar l-am salvat”. Ce întâmplări bizare au avut loc în timpul tratamentului

30 Oct 2017   •   11:21
Voi cu Voicu. Parapsihologul Romulus Popescu: „Gimnastul Dan Grecu era pe moarte, dar l-am salvat”. Ce întâmplări bizare au avut loc în timpul tratamentului

Parapsihologul Romulus Popescu a povestit în emisiunea Voi cu Voicu și cazul fostului gimnast Dan Grecu.

Acesta a intrat în comă, iar specialistul l-a vindecat de la distanță. Experiența însă a avut parte și de întâmplări bizare.

„Era o întrecere la nivelul Bucureștiului pentru Federația de Gimnastică. Și erau la Lia Manoliu cum era atunci. Mă sună Eliza Stoica să vin până acolo. Îmi spune că Dan Grecu era în comă. Am ieșit din sală și m-am concentrat. Mi-au spus: „Nu avem avion la îndemână, nu avem nimic. El e la Reșița, nu avem cum să-l ajutăm. El e aproape să moară”. Am ieșit și m-am concentrat, i-am făcut tratament. Îl știam pe Dan Grecu și ca nume și ca imagine. Am venit în sală, eram galben la față, mi-au spus cei de acolo. Eu nu m-am văzut. Pentru că a fost prea mare concentrarea. În sâmbăta și duminica respectivă i-am făcut tratament fără să iau legătura cu nimeni de la Reșița. De luni, am primit buletinul de la spitalul din Reșița. ȘI scria că Dan are hepatită de tip C evolutivă și că funcționează ficatul 15%. (…) Eu eram la Câmpina și când Dan s-a trezit din comă și a fost întrebat dacă știe unde se află a spus că este la Câmpina”, a povestit parapsihologul.

x close