Antena 3 CNN Actualitate Jean Claude-Juncker, în Parlamentul României: „România a venit cu multe bogății după aderare”

Jean Claude-Juncker, în Parlamentul României: „România a venit cu multe bogății după aderare”

Jean Claude-Juncker, în Parlamentul României: „România a venit cu multe bogății după aderare”
11 Mai 2017   •   10:51

Preşedintele Comisiei Europene, Jean Claude-Juncker, se află joi în vizită în România unde are programate întâlniri cu preşedintele Klaus Iohannis şi cu premierul Sorin Grindeanu. 

Şeful CE a ajuns joi dimineață la Parlament, unde a fost primit de șefii camerelor legislative. Acesta se va adresa Parlamentului, în şedinţă plenară, cu privire la viitorul Europei, iar ulterior va fi primit la Palatul Cotroceni de preşedintele Klaus Iohannis cu care va avea convorbiri tete-a-tete şi oficiale. 

Moment amuzant în Parlament. Băsescu, sărutat pe frunte de Juncker

Jean Claude-Juncker va participa şi la recepţia oferită de preşedintele Klaus Iohannis cu ocazia Zilei Europei în Grădina Palatului Cotroceni. 

Mesajul președintelui Comisiei Europene pentru parlamentarii români

”Anul acesta sărbătorim zece ani de la aderarea Romaniei și intrarea în cercul Uniunii Europene. Sunt mândru că am participat îndeaproape la acest moment crucial pentru viața UE. (...) Am susținut întotdeauna aderarea României la Uniunea Europeană”, a spus Juncker, în discursul său din Parlament.

”Prin aderarea Romaniei, Uniunea Europeană își face simțită prezența la Marea Neagra și a căpătat mai multp putere în plan internațional”, a mai spus președintele CE.

”Aș dori să subliniez, în denumirea mecanismului de cooperare și verificare, importanța cuvântului cooperare. MCV nu înseamnă sfârșitul sau retragerea reformelor. Cooperarea este esențială pentru că solidaritatea este o legătură de angajament între statele noastre. Știți că puteți conta pe sprijinul Comisiei Europene prin fondurile structurale, în special. Iar eu voi milita pe lângă autoritățile române pentru a garanta caracterul ireversibil al progreselor realizate. În ceea ce privește MCV, aș dori să adaug că nu ar trebui să ne imaginăm că putem adăuga alte noi criterii și exigențe de pe o zi pe altă. Mecanismul de cooperare este bine realizat. Alte exigențe nu vor fi adăugate la cele existente”, a spus Juncker.

”România își merită locul său natural în sânul UE și în spațiul Schengen. Criteriile de adeziune la spațiul Schengen au fost clare și nu trebuie să îngreunăm aceste criterii. Trebuie ca România să poată deveni membră a spațiului Schengen cât mai curând posibil deoarece este un loc meritat”, a spus președintele CE.

 

 

×
Parteneri
Potopul din Dubai explicat de climatologi
x close