Judecătoarea care a hotărât arestarea lui Becali, ameninţată prin e-mail

06 Apr 2009   •   18:48
Judecătoarea care a hotărât arestarea lui Becali, ameninţată prin e-mail gigi becali

Presiunea este foarte mare pe judecătoarea care a decis vineri arestarea lui Gigi Becali. Aceasta a primit un mesaj de ameninţare, pe adresa electronică a Judecătoriei Sectorului 1. În mesajul scris corect, din punct de vedere gramatical, judecătoarea este ameninţată că va regreta hotărârea luată.

Potrivit Mediafax, mesajul a fost transmis de pe adresa [email protected] şi are următorul conţinut: ?Vagaboandei ăleia de judecãtoare, care a acţionat la comandă politică ca să-l aresteze pe Becali, să ştie că o s-o găsesc şi va regreta amarnic toată viaţa ei hotărârea luată! Eu nu uit şi nu iert! Te voi găsi, fă, să fii sigură de asta! Problema nu e dacă, ci când!?. Titlul mesajului este ?Băi bagabonţilor?.

Judecătoarea a fost ameninţată şi în sala de şedinţă , atunci când a dat verdictul de arestare. Mai mult, ea a fost scuipată, pe holurile Judecătoriei, după şedinţa respectivă.

Femeia a cerut să i se asigure protecţie atât ei cât şi familiei sale, cererea ei fiind aprobată.

Antena3.ro

Parteneri
x close