Consiliul Superior al Magistraturii (CSM) a criticat marți prevederile noului proiect de lege a salarizării, care prevede scăderea, în 2027, a salariilor lunare brute pentru judecători. Magistrații consideră că astfel de prevederi „vor submina definitiv funcționarea justiției”.
„Prevederile proiectului de lege, prin conţinutul lor concret şi efectele pe care le vor produce în privinţa drepturilor salariale şi de natură salarială ale magistraţilor, subminează poziţia constituţională a puterii judecătoreşti ca putere în statul român, iar nu doar independenţa acesteia din punct de vedere financiar”, se arată într-un comunicat al CSM.
Astfel, magistrații români consideră că „este în afara echilibrului constituţional între puterile statului ca un proiect de lege să se fundamenteze pe aprecierea executivului cu privire la legalitatea şi temeinicia unor hotărâri judecătoreşti definitive, pronunţate cu privire la drepturile salariale ale magistraţilor”.
„O astfel de conduită încalcă independenţa justiţiei şi forţa obligatorie a hotărârilor judecătoreşti definitive, plasându-se în afara unei atitudini democratice şi responsabile a factorilor politici, care trebuie să caracterizeze statul de drept”, apreciază CSM.
Noua lege a salarizării propusă de Ministerul Muncii prevede ca un judecător, cu o vechime între 5-10 ani, va avea un salariu lunar brut (cu sporuri incluse) cu 16% mai mic în 2027:
- în medie, un judecător va câștiga 19.268 de lei (față de 22.907 lei în 2026);
- salariul lunar brut maxim va fi de 20.793 de lei (față de 26.554 în 2026);
- salariul lunar brut minim va fi de 16.826 de lei (față de 22.143 în 2026);
„Proiectul de act normativ cuprinde prevederi care diminuează cu mult veniturile magistraţilor şi le plasează cu mult sub un nivel de venit corespunzător responsabilităților publice ale judecătorilor și procurorilor. Se urmărește o scădere drastică a veniturilor magistraţilor, introducându-se o noţiune ambiguă şi lipsită de previzibilitate, respectiv « diferenţa salarială tranzitorie » ca drept salarial individual suplimentar salariului lunar, cu privire la care nu se precizează nici ce natură are, şi nici dacă va intra în calculul drepturilor aferente la momentul pensionării, generând astfel în mod mascat inclusiv o nouă diminuare a pensiei de serviciu”, se arată în comunicatul CSM.
Magistrații consideră că proiectul inițiat de guvernul interimar Bolojan „subminează poțizia constituțională” a puterii judecătorești, „conține soluții normative absurde” și „va destabiliza iremediabil situaţia resursei umane din „sistemul judiciar”.