Antena 3 CNN Actualitate Justiție Lovitură pentru DNA: Fost director al CET Arad, condamnat pentru abuz în serviciu, achitat după decizia CCR

Lovitură pentru DNA: Fost director al CET Arad, condamnat pentru abuz în serviciu, achitat după decizia CCR

Lovitură pentru DNA: Fost director al CET Arad, condamnat pentru abuz în serviciu, achitat după decizia CCR
Sursa foto: Foto: Agerpres
17 Mar 2017   •   16:13

Fostul director al CET Arad Adrian Nicolae Ghilea, condamnat în toamna anului trecut la trei ani şi două luni de închisoare cu executare pentru abuz în serviciu cu consecinţe deosebit de grave, plus plata unor despăgubiri de aproape 7 milioane de lei către centrala de termoficare, a fost achitat de Curtea de Apel Timişoara, după decizia Curţii Constituţionale privind abuzul în serviciu, scrie news.ro.

Ulterior, fostul director a contestat sentinţa la Curtea de Apel Timişoara, bazându-se pe decizia Curţii Constituţionale nr. 405/2016, prin care s-a stabilit că abuzul în serviciu poate fi pedepsit penal doar în cazul încălcălcării unui act normativ cu rang de lege.

Instanţa a lăsat nesoluţionată acţiunea civilă privind plata prejudiciilor şi a menţinut sechestrul asigurător instituit în 8 februarie 2016 de Direcţia Naţională Anticorupţie Timişoara pe un imobil.

Astfel, CET Arad poate să se judece în continuare pe cale civilă pentru a-şi recupera prejudiciul.

 

×
Subiecte în articol: abuz in serviciu decizia ccr DNA
Parteneri
Potopul din Dubai explicat de climatologi
x close