x close

Mai mulți angajați ai spitalului Penitenciarului Rahova au fost arestați

08 Feb 2018   •   13:10
Mai mulți angajați ai spitalului Penitenciarului Rahova au fost arestați Foto: Pixabay.com

Magistraţii Judecătoriei Sectorului 5 au decis joi arestarea preventivă a patru angajaţi de la Penitenciarul Spital Rahova, acuzaţi de violenţe la adresa deţinuţilor şi falsificare de documente. 

În cazul altor patru, instanţa a dispus plasarea în arest la domiciliu. 

Decizia nu este definitivă. 

Miercuri, opt angajaţi de la Penitenciarul Spital Rahova au fost reţinuţi de procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 5, fiind acuzaţi de violenţe la adresa deţinuţilor şi falsificare de documente. 

În urma unor percheziţii efectuate marţi, 15 angajaţi ai Penitenciarului Spital Rahova, printre care se află şi Călin Florea, directorul adjunct al acestei instituţii, au fost puşi sub urmărire pentru săvârşirea infracţiunilor de rele tratamente, lovire sau alte violenţe, fals intelectual, fals în înscrisuri sub semnătură privată, mărturie mincinoasă, favorizarea făptuitorului, influenţarea declaraţiilor şi omisiunea sesizării organelor judiciare. 

Potrivit Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 5, în cursul anilor 2015 - 2018, angajaţi ai Penitenciarului Spital Rahova Bucureşti au supus la rele tratamente 4 deţinuţi, după care, prin falsificarea unor documente şi influenţarea declaraţiilor, au încercat să împiedice tragerea la răspunderea penală a autorilor faptelor. 

Cei opt angajaţi reţinuţi sunt Florentin Ciprian Lungu, Valentin Marian Stan, Alexandru Dragomir, Marius Andrei Popa, Ştefan Gheorghiţoiu, Iulian Oancea, Ionică Mihai Podeanu şi Cristian Dragomir. 

Un alt angajat de la penitenciar, medicul Teodor Mîinea, este cercetat sub control judiciar. 

Sursă: Agerpres
Parterneri
Parterneri
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Nu, multumesc Accept
sati