Antena 3 CNN Actualitate Klaus Iohannis: Sunt șanse bune ca economia românească să-și revină. Am găsit soluții de revigorare

Klaus Iohannis: Sunt șanse bune ca economia românească să-și revină. Am găsit soluții de revigorare

Președintele României, Klaus Iohannis, a declarat că a avut discuții cu premierul Orban, guvernatorul BNR, Mugur Isărescu, și cu ministrul Finanțelor, Florin Cîțu, și au găsit cele mai bune soluții pentru revigorarea economiei României.

Klaus Iohannis: Sunt șanse bune ca economia românească să-și revină. Am găsit soluții de revigorare
Sursa foto: Presidency
08 Mai 2020   •   14:22

Declarații Iohannis

-Am avut o discuție destul de lungă și am reușit, nu doar să atingem temele importante, ci chiar să venim cu soluții foarte bune. Am discutat situația economică, situația generală. Ne-am concentrat pe două teme, prima fiind deficitul bugetar. E clar că vom avea un deficit mai mare.

-Este nevoie de măsuri coerente care ne permit să încurajăm această economie care este în momentul de față într-o situație specială, într-o situație de criză.

-E evident că aceste soluții pot fi puse în practică dacă toate entitățile lucrează. Avem programe, avem soluții pentru revigorarea economică. Credem că dacă facem lucrurile așa cum trebuie, avem șanse bune ca economia românească să-și revină.

Președintele Iohannis a avut, anterior declarației de presă, o ședință privind evaluarea situației economice în contextul crizei generate de pandemia de coronavirus. La ședință au participat și premierul Ludovic Orban, guvernatorul Băncii Naționale a României, Mugur Isărescu, și ministrul Finanțelor Publice, Florin Cîțu.

×
Subiecte în articol: Palatul Cotroceni Klaus Iohannis
Parteneri
Ministrul Energiei a decis ce se va întâmpla cu taxa pe soare
x close