Antena 3 CNN Actualitate Lăzescu: Sunt de acord că Televiziunea Română trebuie restructurată din temelii

Lăzescu: Sunt de acord că Televiziunea Română trebuie restructurată din temelii

Lăzescu: Sunt de acord că Televiziunea Română trebuie restructurată din temelii
Sursa foto: Foto: Mediafax
13 Iun 2012   •   21:14

Fostul preşedinte-director general al TVR, Alexandru Lăzescu, a declarat că este perfect de acord că instituţia trebuie restructurată din temelii, referindu-se la afirmaţia lui Traian Băsescu potrivit căreia Televiziunea Publică trebuie desfiinţată şi reînfiinţată pe baze noi, informează Mediafax.

"Sunt perfect de acord că trebuie restructurată din temelii, în mod fundamental, pentru că aşa cum stau lucrurile acum nu se poate face acest lucru. Instituţia trebuie regândită şi trebuie stabilite principii clar definite, care să reactualizeze cadrul normativ actual, pentru că televiziunea funcţionează după o lege din anul 1994", a spus Alexandru Lăzescu. El a precizat, însă, că acest lucru nu se poate face la nivelul unei conduceri a Televiziunii Publice, "oricare ar fi ea", sau a unui consiliu de administraţie, în condiţiile legii actuale.
   
"Acest lucru (restructurarea, n.r.) presupune o voinţă politică la nivelul întregii clase politice, pentru că, în condiţiile actuale, e foarte greu să mai continui în acelaşi sistem", a mai spus Alexandru Lăzescu.
   
În ceea ce priveşte principiile care ar putea sta la baza reformării Televiziunii Române, Lăzescu a vorbit despre separarea funcţiei de preşedinte de cea de director general, despre eventualitatea scoaterii salariaţilor din consiliul de administraţie şi, în general, la regândirea întregii structuri de conducere a instituţiei. El a amintit în acest context de board-ul care conduce BBC şi de comitetul executiv al radiodifuzorului britanic, entităţi care cuprind tipuri diferite de oameni.
   
El este de părere că trebuie asigurată o "stabilitate instituţională" în cadrul TVR.

"Mecanismul acesta de respingere a raportului (de activitate, care duce automat la demiterea conducerii TVR , n.r.) e extrem de păgubos", a spus fostul preşedinte-director general al TVR, precizând că o soluţie ar putea fi aceea ca, la preluarea mandatului de către o echipă de management, aceasta ar putea avea un contract clar, pe 4-5 ani, în care să existe obiective clar definite, pe care respectiva echipa de conducere să şi le asume. De asemenea, el a mai spus că, chiar şi în condiţiile actualei legislaţii, nu crede că trebuie inventat un mecanism foarte complicat de desemnare a membrilor din echipa de management. El a făcut referire la BBC, unde membri board-ului de conducere sunt desemnaţi de ministrul britanic al Culturii.
   
"Important este dacă aceştia sunt desemnaţi în mod responsabil", a mai declarat Lăzescu, precizând că directorul general al BBC a anunţat public cu foarte multe luni înainte data la care va părăsi funcţia, pentru a se asigura tranziţia către o nouă putere. "La noi se face de pe o zi pe alta", a mai spus Lăzescu.
   
În acest context, el a precizat că, după ce marţi a fost demis de Parlament, odată cu respingerea raportului de activitate al TVR pe anul 2011, miercuri, el a şi predat mandatul noului director general interimar, Radu Călin Cristea.
   
Pe de altă parte, Alexandru Lăzescu a spus că, probabil, în următoarea perioadă, împreună cu organizaţii din societate, va încerca să promoveze public un fel de cadru nou de funcţionare a instituţiilor publice de televiziune şi radio.
   
Preşedintele Traian Băsescu a declarat, miercuri seară, că TVR trebuie desfiinţată şi reînfiinţată pe baze noi, el afirmând că acest post de televiziune a ajuns "o afacere" şi dând exemplul unei "televiziuni care funcţionează" în două camere şi este mai dinamică decât postul public.

×
Parteneri
Prognoza meteo ANM pentru luna mai. Vremea se schimbă după Paște
x close