Antena 3 CNN Actualitate Locale Cinci terapeute, arestate pentru că băteau copii cu handicap şi îi ameninţau într-un centru ilegal din Suceava

Cinci terapeute, arestate pentru că băteau copii cu handicap şi îi ameninţau într-un centru ilegal din Suceava

Cinci angajate de la un centru privat pentru copii cu dizabilităţi au fost arestate după ce procurorii au descoperit că băteau copiii, îi ameninţau cu moartea şi îi înjurau. 

de Paul Ciurari    |    25 Aug 2023   •   11:06

Femeile, angajate ca terapeut, sunt acuzate de rele tratamente şi purtare abuzivă. 

În plus, anchetatorii au aflat că centrul funcţiona în totală ilegalitate. Patronii nu aveau niciun fel de autorizaţie. 

Anchetatorii au reuşit să afle de existenţa centrului privat pentru copii cu dizabilităţi de pe reţelele de socializare. 

În doar trei zile, anchetatorii au reuşit să documenteze abuzurile comise de femeile care ar fi trebuit să aibă grijă de copiii cu handicap. 

Cinci terapeute în terorizau, îi băteau cu regularitate şi îi bruscau. Ameninţările cu moartea şi înjurăturile erau un lucru obişnuit. 

În a patra zi, au descins împreună cu mascaţii de la combaterea crimei organizate şi au pus capăt coşmarului pe care îl trăiau copiii cu dizabilităţi.

Toate cele cinci terapeute care terorizau copiii au fost arestate pentru 30 de zile.

Surse apropiate anchetei spun că procurorii au şi alte persoane în vizor, în afara femeilor care agresau copiii cu dizabilități.

×
Parteneri
Daniel Baciu, anunț important pentru toți pensionarii din România
x close