Antena 3 CNN Actualitate Locale Un județ al României și-a mărit dimensiunea considerabil. Cum a fost posibil așa ceva

Un județ al României și-a mărit dimensiunea considerabil. Cum a fost posibil așa ceva

Un județ al României și-a mărit dimensiunea considerabil. Cum a fost posibil așa ceva
Sursa foto: foto: Wikipedia
18 Iul 2019   •   17:50

Prefectul de Vâlcea, Florian Marian, a afirmat joi că suprafaţa judeţului s-a mărit cu 87 de hectare de teren, zona fiind preluată de comuna Voineasa de la comuna Şugag, judeţul Alba, în urma actualizării limitei administrative dintre cele două localităţi. 

"În urma unei documentaţii înaintate Instituţiei Prefectului Vâlcea de către Oficiul Judeţean de Cadastru şi Publicitate Imobiliară (OJCPI) Vâlcea şi a unor discuţii avute cu conducerea acestei instituţii, a rezultat că a fost modificată şi actualizată limita administrativă dintre UAT Şugag (judeţul Alba) şi UAT Voineasa (judeţul Vâlcea). Astfel, suprafaţa judeţului Vâlcea s-a mărit cu 87 de hectare', a transmis prefectul Florian Marin. 

Potrivit reprezentanţilor OJCPI Vâlcea, suprafaţa respectivă se află în extravilanul ambelor localităţi, pe o creastă de munte şi nu cuprinde locuinţe. 

"Limitele vechi ale celor două localităţi au fost stabilite în baza Legii 2 din 1968 şi nu erau fixe, astfel că au fost remăsurate şi reconturate pe limite fixe. Există o procedură operaţională în baza căreia s-au făcut aceste măsurători, de faţă fiind şi reprezentaţii celor două UAT-uri. A rezultat acest plus de suprafaţă, de 87 de hectare, care a trecut de la comuna Şugag la comuna Voineasa. Perimetrul respectiv este situat în extravilan - teren forestier şi goluri alpine -, în zonă nefiind gospodării care să fie preluate de la o comună la cealaltă", a precizat şefa Serviciului de Publicitate Imobiliară din cadrul OJCPI Vâlcea, Lavinia Busuioc. 

Sursă: Agerpres
×
Parteneri
Guvernul a decis: Toate pensiile vor fi livrate înainte de Paşte!
x close