Antena 3 CNN Actualitate Conducerea Spitalului "Marius Nasta" şi STS au înfiinţat, în premieră, un call center pentru rudele pacienţilor internaţi cu COVID

Conducerea Spitalului "Marius Nasta" şi STS au înfiinţat, în premieră, un call center pentru rudele pacienţilor internaţi cu COVID

Rudele și aparținătorii pacienților internați în secția ATI COVID-19 de la Institutul de Pneumoftiziologie „Marius Nasta” vor putea afla mai uşor informații despre starea de sănătate a celor dragi.

Conducerea Spitalului "Marius Nasta" şi STS au înfiinţat, în premieră, un call center pentru rudele pacienţilor internaţi cu COVID
de Georgiana Adam    |    12 Mai 2021   •   14:17

Acest lucru este posibil ca urmare a înființării serviciului de call center, implementat la inițiativa unității medicale pe o platformă complexă și cu suportul tehnic al Serviciului de Telecomunicații Speciale (STS).

Program este unul pilot în România și urmărește îmbunătățirea actului medical.

Apelurile cetățenilor sunt preluate de studenți din cadrul Universității de Medicină și Farmacie „Carol Davila” din București, care fac voluntariat.

Inițiativa unității medicale își dovedește importanța în contextul în care aparținătorilor nu le este permis accesul în spital tocmai din cauza situației pandemice.

Dr. Beatrice Mahler: E firesc să putem oferi toate informațiile persoanei desemnate să țină legătura cu spitalul

"Consider extrem de importantă comunicarea pe care trebuie să o avem atât cu pacienții, cât și cu aparținătorii acestora, mai ales atunci când starea de sănătate a celor internați în spital este extrem de gravă.

Este absolut firesc să putem să oferim toate informațiile în privința stării de sănătate a pacientului către persoana desemnată să țină legătura cu spitalul.

Din păcate, în contextul actual, pandemic, în care volumul de muncă este foarte mare, am observat o imposibilitate de a răspunde de fiecare dată prompt aparținătorilor acestor pacienți.

Astfel, am decis să înființăm această linie telefonică de tip call center, în sprijinul rudelor celor internați la Institutul 'Marius Nasta' în stare gravă, în ATI COVID-19, pentru a le oferi toate detaliile despre pacienți.

Înțelegem cât de greu este să ai pe cineva în stare gravă în spital, înțelegem suferința și înțelegem că pandemia a îngrădit accesul aparținătorului la ruda suferindă.

Luptăm cu toate forțele pentru fiecare minut din viața pacienților noștri și vă asigur că acestea nu sunt doar vorbe", a declarat managerul Institutului de Pneumoftiziologie „Marius Nasta” din Capitală, dr. Beatrice Mahler.

Numerele de apel pentru call center-ul dedicat pacienților COVD de la "Marius Nasta":  031.9472 și 031.433.5231

Rudele și aparținătorii pot apela numerele 031.9472 și 031.433.5231 ori de câte ori au nevoie să afle informații despre starea de sănătate a pacienților internați în secția ATI COVID-19.

Conform reglementărilor GDPR, dar și pentru a respecta dorințele pacienților, informațiile vor fi transmise exclusiv persoanei desemnate în acest sens de către pacient la momentul internării și aflată în documentele aferente pacientului.

Call center-ul va funcționa 7 zile din 7, în intervalul orar 08:00–13:00 și 14:00-20:00 și va fi deservit de o echipă de voluntari, studenți ai Facultății de Medicină din cadrul Universității de Medicină și Farmacie „Carol Davila” din București.

Soluţia tehnică pentru call center, furnizată de STS

Studenții care deservesc call center-ul vor beneficia și de suportul unui grup de psihologi pentru relaționarea cu aparținătorii.

STS a furnizat soluția tehnică de tip call-center pentru preluarea apelurilor, asigurând funcționalitatea acestuia, în condiții optime.

"Cu toate că perioada pandemiei de COVID-19 a însemnat o creștere semnificativă a numărului de servicii furnizate de instituția noastră, în toate domeniile tehnice, am răspuns afirmativ fiecărui demers de responsabilitate socială.

Înțelegem cât de important este ca rudele să cunoască starea de sănătate a celor internați și înțelegem nevoia de relaționare a pacienților și a aparținătorilor cu personalul medical.

Suportul tehnic furnizat de STS Institutului „Marius Nasta” face posibilă menținerea legăturii între aceștia, serviciile de comunicații reprezentând, de fapt, servicii de solidaritate în beneficiul populației", a declarat general-locotenent ing. Ionel-Sorin Bălan, directorul STS.

×
Subiecte în articol: Marius Nasta call center STS
Parteneri
Calitatea aerului din România, afectată de praful saharian
x close