Antena 3 CNN Actualitate Media Intact Media Group dezminte ştirile calomnioase privind preluarea unui imobil aparţinând televiziunii publice

Intact Media Group dezminte ştirile calomnioase privind preluarea unui imobil aparţinând televiziunii publice

Intact Media Group dezminte ştirile calomnioase privind preluarea unui imobil aparţinând televiziunii publice
29 Iul 2013   •   21:58
Mihai Gâdea a prezentat, în cadrul emisiunii Sinteza Zilei, comunicatul Intact Media Group referitor la ştirile calomnioase difuzate în presă privind o aşa zisă preluare a unui imobil aparţinând televiziunii publice.

Comunicatul Intact Media Group:


Intact Media Group dezminte cu fermitate ştirile calomnioase difuzate în presă privind o aşa zisă preluare a unui imobil aparţinând televiziunii publice.

Din primele verificări pe care le-am putut face, am descoperit că această aşa zisă informaţie nu poate fi adevarată deoarece înstrăinarea inclusiv prin concesiune a oricărui bun patrimonial al TVR nu se poate face fără a fi aprobată prin hotărâre de guvern. Mai mult, am descoperit că până şi pretinsa sursă a acestei informaţii, un anumit angajat al televiziunii publice, a dezminţit că ar fi întâlnit-o vreodată pe doamna Camelia Voiculescu şi cu atât mai puţin că ar fi însoţit-o să viziteze vreun sediu al TVR.

În cazul în care se va dovedi că o anumită persoană s-a prezentat drept Camelia Voiculescu, vom întreprinde toate demersurile legale, obligatorii într-o astfel de situaţie.

Intact Media Group consideră că difuzarea acestei informatii false are legatură cu campania mediatică îndreptată impotriva jurnaliştilor şi instituţiilor de presă care alcătuiesc grupul şi îşi exprimă îngrijorarea în legătură cu uşurinţa cu care organe de presă preiau fără să verifice zvonuri sau intoxicări lansate pe piaţă.

 

×
Subiecte în articol: Sinteza Zilei Intact Media Group
Parteneri
Marcel Ciolacu dă asigurări: Sunt bani de salarii si pensii
x close